„Nu publicul a interpreta-o greșit, au interpretat-o anumiți oponenți din Parlament, care au vrut să audă doar ceea ce au vociferat ei. Nu știu, cred că de la tribuna publică este loc și de glume. Dacă am făcut-o prin prisma propriei persoane sau a propriei familii nu știu cât este de ok, dar nu regret acest moment. De fapt, am pus problema unei educații digitale a vârstnicilor și nicidecum nu am obosit să-mi ajut părinții, pentru că asta voi face toată viața și nu regret nicio secundă. Din contra, acesta e un moment de coeziune dintre mine și părinții mei, rămânem conectați.
Regret că unii oameni nu au înțeles în general despre ce vorbesc eu. Că printr-un moment de satiră, de umor, de fapt am vrut să ajung la o problemă serioasă în comunitatea noastră, că din cauza aceasta, lumea... Apropo, există o statistică potrivit căreia, cei mai mulți utilizatori de TikTok sunt, de fapt, vârstnicii, nu copiii. Și consumă așa-zisele știri de acolo, care nu sunt știri, de fapt. Este o problemă atunci când nu poți face diferența dintre o știre și o informație lansată de cineva, iar de pe urma aceasta, vârstnicii au de suferit, trebuie să ridicăm problema unei educații digitale la vârstnici. Lumea nu consumă canale de știri sau surse de investigație, unde se alocă foarte mult timp pentru studierea subiectului, pentru identificarea tuturor surselor, sunt redacții întregi care fac acest lucru. Dar e destul un simplu cap vorbitor să apară în telefon și asta se crede o știre - nu e adevărat.
Problema e mult mai profundă și trebuie să atragem atenția la acest tip de educație pentru vârstnici”, a punctat Maxim Potîrniche.
„M-am săturat să fiu exploatat de părinții mei în legătură cu fiecare fleac făcut la telefon”, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maxim Potîrniche, la tribuna Parlamentului, la începutul lunii noiembrie, când a propus implementarea unor programe digitale pentru vârstnici și AI în educație.
Fostul fotbalist Maxim Potîrniche, ales deputat în Parlament pe listele PAS, a spus că va învăța să fie parlamentar „din mers”.
Anterior, Maxim Potîrniche s-a filmat în timp ce conducea și folosea telefonul mobil. În videoclipul publicat pe rețelele de socializare, el povestește cum, la un meci, un bărbat s-a apropiat de el și i-a spus că ar trebui să renunțe la politică
Maxim Potîrniche a declarat că este gata să mănânce „din caserolă”, odată ce va fi ales deputat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!