„Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul International Chișinău” în cooperare cu funcționarii vamali, au documentat două tentative de transportare ilicită a produselor din tutun.
Valizele ticsite cu țigări au fost descoperite de echipa comună în timpul controlului de specialitate ale bagajelor pasagerilor de la cursa avia spre Londra.
În primul caz, a fost documentat un bărbat cu dublă cetățenie Republica Moldova/România, cu vârsta de 33 de ani, ce avea în bagaj 143 de pachete de țigări, pe care bărbatul nu le-a declarat autorităților.
În cel de-al doilea caz, un cetățean bulgar, în vârstă de 46 de ani, a ascuns în bagajul său 100 pachete de țigări, cu intenția de a le transporta ilicit.
Produsele din tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.
Poliția de Frontieră reamintește importanța respectării regulilor la traversarea frontierei de stat și îndeamnă pasagerii să colaboreze cu autoritățile, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță”, comunică IGPF.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!