508,4 mln lei Bugetul Procuraturii pentru 2027: 508,4 milioane lei, din care 433,6 pentru salarii 52 bețișoare Copil de la Tighina a înghițit 52 de bețișoare magnetice; extraste gastroscopic 600 cazuri Scabia la ~600 cazuri și pediculoza la 313 în 2026, conform ANSP 20,15 lei/€ Euro la 20,15 lei (+2 bani), dolar la 17,94 lei (-1 ban): cursul BNM de azi
(video) „Cine i-a eliberat pe grăniceri și nu i-a atras la răspundere?”. PAS a respins inițiativa PSRM de audiere a MAI, MAE și PG pe incidentul de pe Nistru. Lilian Carp: Este deschis un dosar

Deputatul socialist Bogdan Țîrdea a solicitat, la ședința de astăzi a Parlamentului, audierea miniștrilor Afacerilor Interne și Afacerilor Externe, precum și a unui reprezentant al Procuraturii Generale, în legătură cu cazul refugiatului bătut de grănicerii ucraineni pe Nistru, care au pătruns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Inițiativa nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.

Foto: colaj

„Vrem să știm cine a autorizat eliberarea grănicerilor ucraineni, de ce aceștia nu au fost trași la răspundere pentru acțiunile lor și dacă Republica Moldova a transmis Ucrainei o notă de protest sau, așa cum s-a relatat în presă, doar o notă de informare.

De asemenea, solicităm clarificări privind situația cetățenilor ucraineni care au cerut protecție pe teritoriul Republicii Moldova și garanțiile că dreptul lor la protecție va fi respectat.

Suveranitatea Republicii Moldova trebuie respectată de toți, inclusiv de vecinii noștri”, a subliniat Bogdan Țîrdea.

„Instituțiile de drept au făcut legătura cu Ucraina, este deschis un dosar, iar când va fi finalizat, vor fi făcute publice informațiile”, a spus în replică deputatul Lilian Carp

Majoritatea PAS a votat împotriva acestei inițiative.


Pe 15 octombrie 2026, doi militari ucraineni au trecut ilegal, cu o ambarcațiune cu motor, frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova, pe Nistru, în timp ce încercau să rețină un cetățean ucrainean, care înota spre Moldova. Imagini video cu militarii ajunși pe malul moldovenesc, unde s-au luat la ceartă cu mai mulți localnici, au fost postate de Democrația Acasă. Poliția de Frontieră a anunțat că Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale.

„Barca în care se afla patrula a fost dusă de curent către malul moldovenesc”, a explicat Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei, după incidentul produs pe malul Nistrului, cu implicarea a doi polițiști de frontieră ucraineni. „Pe malul vecin, un grup de persoane, amenințându-i, a tras barca pe uscat. La locul incidentului au sosit polițiștii de frontieră moldoveni”, a precizat purtătorul de cuvânt al DPSU, Andrii Demcenko, într-un comentariu.

Bărbatul de 49 de ani, cetățean ucrainean, originar din Kiev, a fost internat la Spitalul Raional Soroca cu o comoție cerebrală. Acesta a ajuns la spital cu dureri de cap, amețeli și tremur generalizat, spun medicii.

Ulterior, ucraineanul a făcut primele declarații despre cele întâmplate. Alexei Koval, psiholog clinician și psihoterapeut din Kiev, afirmă că grănicerii ar fi încercat să-l lovească inclusiv cu elicea ambarcațiunii. Bărbatul a ajuns la spital cu comoție cerebrală, după ce doi localnici din satul Holoșnița, din raionul Soroca au intervenit și l-au scos din apă.

Localnicii din satul Holoșnița, din raionul Soroca, au povestit cum au intervenit pentru a-l salva pe ucrainean. Martorii susțin că bărbatul era plin de sânge, era lovit cu bâta în cap, iar grănicerii ar fi încercat să-l lovească și cu elicea bărcii. Aceștia afirmă că în ambarcațiune se afla și un Kalașnikov.

Cei doi grăniceri ucraineni reținuți pe teritoriul Republicii Moldova după incidentul de pe Nistru au fost predați autorităților de la Kiev. Între timp, partea ucraineană continuă ancheta de serviciu pentru a stabili circumstanțele în care cei doi au ajuns pe malul moldovenesc al râului, în

„Dacă nu era război, nu existau asemenea incidente”. Astfel a comentat premierul Vasile Tofan incidentul de pe Nistru, în care un refugiat a fost bătut cu vâslele în cap de grăniceri ucraineni, în timp ce încerca să treacă înot râul, pe malul moldovenesc.

Aleksei Koval, cetățeanul ucrainean salvat de moldoveni după incidentul de pe Nistru, urmează să fie externat astăzi din Spitalul Raional Soroca, unde a primit îngrijiri medicale timp de cinci zile. Bărbatul povestește că, în clipele de groază prin care a trecut, un singur gând i-a dat putere: promisiunea făcută copiilor săi că va ajunge la ei. „Când am ajuns la malul moldovenesc, deja nu mă mai puteam mișca, iar băieții (n.r. cetățenii moldoveni) m-au salvat și m-au tras de mâini pe uscat”, a povestit Aleksei, amintindu-și de momentele dramatice în care a fost salvat pe Nistru.

La rândul său, deputatul PAS Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională din Parlament, a declarat că autoritățile de la Chișinău au înaintat o notă de protest Ucrainei pe incidentul cu ce doi militari ucraineni care au trecut ilegal, cu o ambarcațiune cu motor, frontiera de stat în Republica Moldova, pe Nistru, în timp ce încercau să rețină un cetățean ucrainean, care înota spre țara noastră.

De cealaltă parte, Ministerul Afacerilor Externe a contrazis informația precum că autoritățile de la Chișinău au înaintat o notă de protest Kievului. MAE a venit cu precizări în acest sens.

Ulterior, deputatul PAS Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională din Parlament, a declarat că afirmația sa privind informarea autorităților de la Kiev cu privire la incidentul cu grăniceri ucraineni de pe Nistru nu a fost interpretată corect. „Eu am spus că au fost informate autoritățile ucrainene”, a precizat.


Pub