19,51 lei/l Motorină coboară sub 20 lei/l la 19,51 lei/l, benzină 23,03 lei/l; noile prețuri ANRE pentru weekend la pompă 12.636 lei Polița obligatorie medicală rămâne 12.636 lei în 2026, buget FAOAM de 19 mld lei votat în prima lectură de Parlament 19,85 lei Euro avansează la 19,85 lei în creștere cu 3 bani, dolar 16,94 lei în scădere, curs BNM pentru weekend 1 Bărbat de 40 ani decedat după ce a căzut sub roțile unui autobuz pe strada Voluntarilor din Ciocana
(video) Savva, după scandalul de la Franzeluța: Matcov personal a spus „mâine plec!”. Iată am venit cu flori, să filmez cozonacii

Directoarea general-adjunctă a Agenției Proprietății Publice susține că a venit cu flori astăzi la Combinatul Franzeluța pentru „a filma cum se coc cozonacii”, iar aici a fost întâlnită de colectiv și a lăsat să înțeleagă faptul că în spatele acestei adunări ad-hoc ar sta actualul director general interimar al combinatului, Victor Matcov. „Dumnealui personal a fost și a rugat și a spus mâine plec, din motive de sănătate”, a explicat Tatiana Savva.

Foto: UNIMEDIA

„Dumnealui este interimar din octombrie, oameni buni, despre ce noi vorbim, interimatul se încheie odată cu cererea persoanei. Aceasta a fost în februarie, dumnealui a spus că vrea să plece, că nu-i ajunge sănătate. Cine va răspunde dacă dumnealui se îmbolnăvește?

Eu am venit astăzi aici la invitația dumnealui să filmez cum se coco cozonacii, iar aici au organizat o adunare, Oamenii trebuie ascultați, desigur, dar nu așa se organizează astfel de evenimente. Dumnealui personal a spus că „mâine plec”. Iată eu am venit cu un buchet de flori, să filmez cozonacii, că e Paștele”, a explicat Savva, după scandalul de la Franzeluța cu schimbarea directorului interimar.

Ziua a început cu scandal la combinatul de panificație Franzeluța. Reprezentanți de la Agenția Proprietăți Publice, veniți la combinat, au fost întâlniți cu proteste și nemulțumiri de către angajați. Aceștia spun că APP vrea să schimbe directorul și-l presează să demisioneze „din motive de sănătate”.

Directorul General al fabricii Franzeluța, Boris Andros, și-a dat demisia în octombrie 2021. „Uneori, făcând o scurtă retrospectivă a anilor ce au trecut, îmi este greu să cred că am reuşit împreună cu voi, practic, imposibilul”, a scris acesta atunci.

Tot atunci director interimar la Franzeluța a fost numit, de către Agenția Proprietăți Publice, Victor Matcov, cu 15 ani de experiență în industria alimentară. Anterior, acesta a deținut funcția de director de Fabrică, director al Departamentului de achiziție și șef al Departamentului de vânzări în cadrul combinatului Franzeluța.

„Cred că este o schimbare spre bine. Lucrați într-un domeniu competitiv, aflat într-o continuă transformare, de aceea, ideile și planurile noi sunt absolut necesare. Vă îndemn să vedeți această schimbare ca o oportunitate de a merge într-o direcție nouă. Aveți si provocarea de a face față anumitor condiții de pe piață. Vreau să știu că voi, angajații, lucrați din plăcere și că ceea ce faceți are un impact pozitiv asupra voastră, dar și a generațiilor care vin”, a menționat atunci șeful Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac.

S.A. „Franzeluţa” este cel mai mare producător din industria de panificaţie din Republica Moldova și are 1500 de angajați.


Pub