„Potrivit constatărilor preliminare, aparatul de zbor ar fi intrat în coliziune cu copacii, după care a căzut la sol și a explodat.
Polițiștii continuă examinările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului”, notează IGP.
Un zbor neautorizat a fost depistat în spațiul aerian al Republicii Moldova, aseară, la ora 20:45, în contextul atacurilor masive lansate de Rusia asupra Ucrainei, informează Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale.
Ulterior, o explozie s-a produs în apropierea localității Brănești, raionul Orhei.
De asemenea, o dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în această dimineață, 30 septembrie, în jurul orei 05:43, după care a căzut și a explodat în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, a anunțat Ministerul Apărării.
Momentul exploziei a fost publicat de Poliția Națională.
O altă dronă dronă a fost depistată astăzi, 30 septembrie, în spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Sistemului național integrat de monitorizare, aparatul de zbor fără pilot a survolat zona localității Lunga, raionul Dubăsari, la ora 10:26, iar spațiul aerian din zonele de Nord și Centru a fost închis.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!