„Vineri s-a încheiat depunerea documentelor pentru prima etapă. Astfel, la ziua de vineri au fost expediate 8565 de cereri, ceea ce constituie 89,03% din cele 9620 de locuri planificate la 122 de instituții.
Este de menționat faptul că în 32 de instituții, numărul cererilor a depășit numărul locurilor planificate, iar în 9 instituții au fost depuse mai puține cereri decât numărul locurilor planificate. În 65 de insituții mai există locuri libere.
În perioada 4-8 mai se vor desfășura probele de aptitudine pentru clasele cu profil, iar în perioada 5 - 14 mai, părinții urmează să prezinte actele în orginal. Pe 18 mai vor fi afișate listele finale și locurile vacante disponibile.
Pentru prima etapă vor fi admiși doar elevii părinții cărora sunt din discriptul acelei instituții și au împlinit regulamentar vârsta de 7 ani până la data de 1 septembrie a anului curent, iar în perioada 19- 22 mai, va avea loc etapa a II-a de înscriere a copiilor, respectiv rumează să fie înmatriculați copii părinșii cărora nu au reușit să depună actele în prima etapă, copii care vor împlini vârsta de 7 ani până la data de 31 decembrie a anului curent sau copii care nu sunt din discriptul acelei instituții.
În data de 10 iunie vor fi afișate rezultatele finale și pentru etapa a II-a, iar în perioada 20-30 august, în limita locurilor disponibile, în momentul în care vor exista solicitări din partea părinților care nu au reușit să depună cerere în primele 2 etape, vor fi înmtriculați copiii”, a menționat Pavaloi.
Pe data de 1 aprilie școlile din Chișinău au dat start procesului de înscriere a copiilor în clasa I. Părinții au fost îndemnați să utilizeze platforma online dedicată pentru a depune cererile, respectând districtele școlare și termenele limită stabilite pentru cele două etape de înscriere.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!