David Beckham și-a înregistrat marca DB Ventures în Rusia: „A trădat Ucraina”
Potrivit sport.ua, care a titrat ”David Beckham a trădat Ucraina”, David Beckham a depus cererea în iunie 2023, dar abia acum, pe 10 februarie 2025, a primit dreptul de a-și comercializa produsele, printre care țesături, perdele, lenjerii de pat, în Rusia.
Sursa menționată anterior susține că mutarea făcută de englez e total opusă poziției sale anterioare cu privire la războiul pornit de Rusia în Ucraina.
David și Victoria Beckham au donat un milion de euro pentru copiii din Ucraina și, în martie 2022, fostul fotbalist i-a oferit pentru o zi pagina sa de Instagram unei doctorițe din Harkov, pentru a arăta tuturor realitatea din acea țară, după bombardamentele rusești.
Recent, Beckham a avut o apariție televizată în Statele Unite ale Americii, în emisiunea ”Today” de la NBC. Imaginile au devenit rapid virale pe internet și au stârnit multe controverse, ca urmare a ”transformării șocante”, după cum au catalogat-o fanii pe rețelele sociale, la față a fostului mare fotbalist, care poate fi văzută în galeria foto de mai jos.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!