„Totul a început la Istanbul. Aveam nevoie urgent de un loc de muncă și am început activ căutările. Am contactat-o pe buna mea prietenă, care s-a angajat într-o companie chineză din Dubai, și am întrebat-o cum se descurcă. În același timp, am văzut și storiesurile ei despre asta, așa că, cu încredere, mi-am trimis CV-ul la filiala din Thailanda. Am fost acceptată și invitată în orașul Chiang Rai, ca manager de relație cu clienții.
O săptămână mai târziu, mi-au cumpărat bilete la Bangkok. Acolo m-au întâmpinat cu mașina reprezentanții companiei și m-au cazat într-un hotel bun. Impresiile au fost extrem de pozitive: oamenii m-au însoțit peste tot, m-am simțit ca un invitat VIP. Managerii mi-au scris: „Poți comanda ce vrei”.

Tânăra a petrecut o noapte la hotel, iar a doua zi a fost dusă la aeroport. De acolo a zburat la Chiang Rai.
„Pe drum am avut suspiciuni cu privire la traseul nostru, dar, ținând cont de „întâlnirea călduroasă”, nu i-am acordat nicio importanță.
După ce am aterizat am fost dusă într-un sat îndepărtat, unde am ajuns la controlul pașapoartelor. Thailandezii și-au dat din cap unul altuia și mi-au pus o ștampilă. După care am urcat într-o barcă și am plutit zece minute.
Așa am ajuns în Triunghiul de Aur. Este o zonă muntoasă la granițele Thailandei, Laos și Myanmar. Nu cu mult timp în urmă, aici se cultiva macul de opiu, iar marile sindicate chineze de droguri controlau aproape tot teritoriu”.
Citește continuare pe SHOK.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!