22,38 lei/l Benzină se scumpește mâine la 22,38 lei/l după ANRE, motorină urcă la 18,87 lei/l 2.000 Doi bărbați reținuți CNA cerând 2.000 € mită pentru promovare examen auto la Comrat 3.738.000 lei Moldovean recrutat FSB condamnat la 15 ani închisoare, plătește 3.738.000 lei prejudiciu 1.500.000 lei Alexei Cotorobai condamnat la 25 ani pentru omor bebeluș acum 16 ani, achită 1.500.000 lei
O țară din Europa se confruntă cu un declin demografic fără precedent: Mai multe decese decât nașteri pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

O țară din Europa înregistrat în 2025 mai multe decese decât nașteri, pentru prima dată după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit datelor oficiale publicate marți de Institutul Național de Statistică și Studii Economice (INSEE). Evoluția subliniază provocările demografice cu care se confruntă țara și pune presiune suplimentară pe finanțele publice, scrie adevărul.ro.

Foto: poză-simbol

Franța, cunoscută pentru o demografie mai robustă decât majoritatea țărilor europene, se confruntă acum cu o populație îmbătrânită și cu o rată a fertilității aflată la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, scrie CNN. 

INSEE a raportat 651.000 de decese și 645.000 de nașteri în cursul anului trecut, un dezechilibru accentuat de scăderea constantă a natalității după pandemia de COVID-19.

Rata fertilității a scăzut anul trecut la 1,56 copii pe femeie, cel mai scăzut nivel înregistrat de la Primul Război Mondial și sub estimările Consiliului Consultativ pentru Pensii, care prognoza 1,8 copii pe femeie.

În 2023, Franța ocupa locul al doilea în Uniunea Europeană după rata fertilității, cu 1,65 copii pe femeie, fiind devansată doar de Bulgaria (1,81).

Experții avertizează că această evoluție va genera tensiuni pe piața muncii și va crește presiunea asupra finanțelor publice.

„Având în vedere pensionarea generațiilor numeroase născute în anii 1960, tensiunile pe piața muncii și problemele legate de forța de muncă vor crește probabil rapid în următorii ani”, a declarat economistul Philippe Crevel, de la think tank-ul Cercle d’Épargne.

Chiar dacă decesele au depășit numărul nașterilor, populația Franței a crescut ușor anul trecut, ajungând la 69,1 milioane, datorită migrației nete, estimată de INSEE la 176.000 de persoane.

Speranța de viață a atins niveluri record: 85,9 ani pentru femei și 80,3 ani pentru bărbați, iar ponderea persoanelor de peste 65 de ani a urcat la 22%, aproape egală cu cea a tinerilor sub 20 de ani.

Această realitate demografică, susțin specialiștii, ridică semne de întrebare asupra sustenabilității sistemului de pensii și asupra resurselor disponibile pentru servicii publice în următorii ani.


Pub