„În acest an avem alegeri parlamentare, care sunt mult mai importante decât alegerile prezidențiale. Cel mai probabil, o să aibă loc în a doua jumătate a anului, în prima nu se reușește, procedural. Guvernarea vrea să le petreacă pe 5 octombrie, prima duminică, astfel, campania electorală ar începe pe 5 septembrie. Este evident deja că PAS nu poate obține majoritate, chiar și prin fraudă, astfel, partidele de opoziție, care vor trece în următorul Parlament vor avea împreună mai mult de 51 de mandate. Anume din acest considerent devine clară situația că opoziția ar trebui să înceapă de pe acum să discute”, a declarat Igor Dodon.
„Alegerile parlamentare ar trebuie să fie în lunile de vară. Încă nu am discutat în cadrul fracțiunii. Ar putea să ajungă până în septembrie, aproximativ, dar nu mai mult de atât”, a declarat deputata PAS, Olesea Stamate.
Actualul Legislativ a fost ales pe 11 iulie 2021.
Ultimele sondaje arată că PAS nu va mai deține o majoritate absolută în Parlament și cel mai probabil, va fi nevoit să formeze o alianță de guvernare cu un alt partid.
Șanse de a trece pragul electoral, la acest moment, au PAS, PSRM, Partidul Nostru și o formațiune afiliată lui Ilan Șor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!