Scăderea reprezintă 9% în raport cu tariful actual.
Totodată, s-a aprobat prețul pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale Termoelectrica, în valoare de 398 bănuți per kwh, ceea ce reprezintă o creștere cu 5 bani per kwh sau cu 1% față de prețul în vigoare.
Decizia a fost luată de Consiliul de administrație al ANRE, în cadrul ședinței de astăzi.
„Cifrele finale au fost calculate după ajustarea costului de procurare a păcurii din dispoziția CSE nr.68 din 10 mai 2023”, a precizat Nicolae Verejan, consultant, Secția tarife și analize din cadrul ANRE.
Întrebat care este poziția Termelectrica, directorul tehnic al întreprinderii, Alexandru Lupan, a menționat: „Termelectrica susține proiectul de hotărâre și vă mulțumim, foarte succint, ca să nu intrăm în detalii”.
„Vă mulțumesc și eu, rara așa declarații, dar sunt benefice. Conclucră, domnule director, mergem înainte”, a răspuns Veaceslav Untilă, director general ANRE.
La 28 februarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifului la căldură, după o solicitare în acest sens parvenită de la Termoelectrica. Astfel, prețul unei gigacalorii a crescut atunci cu peste 25 la sută față de tariful anterior și a ajuns la 3577 lei.
Atunci, Termoelectrica și-a motivat cererea prin faptul că folosea mai puțină păcură și mai mult gaz, prețul căruia era „mult mai mare decât cel reflectat în tariful anterior”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!