Solicitarea Domnicăi Manole de a fi restabilită în funcție a fost respinsă, scrie TV8.
Decizia vine la o săptămână după ce Parlamentul European a emis o rezoluție, creată în contextul raportului referitor la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE-RM. În rezoluție este menționat și numele fostei magistrate Dominca Manole. Legislativul european își exprima „preocuparea cu privire la acțiunile care vizează apărători ai drepturilor omului, judecători independenți precum Domnica Manole și Gheorghe Bălan”.
UNIMEDIA amintește că la 4 iulie 2017, CSM a decis eliberarea din funcție a Domnicăi Manole, aparent, în temeiul examinării unui aviz al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
Decizia CSM a fost criticată dur de organizațiile societății civile unde și-au exprimat profunda îngrijorare față de hotărârea CSM privind eliberarea din funcție a judecătoarei Manole. Potrivit lor, Hotărârea CSM contravine practicii anterioare în care membrii CSM au stabilit că SIS nu poate să aprecieze activitatea judecătorilor în examinarea dosarelor concrete, mai ales în partea ce ține de legalitatea și temeinicia hotărârilor adoptate.
Totul a început în luna aprilie 2016, Domnica Manole a emis o hotărâre prin care Comisia Electorală Centrală a fost impusă să desfășoare referendumul constituțional inițiat de către Platforma „DA”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!