79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Maia Sandu s-a întâlnit cu Alain Berset înainte de preluarea Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: Despre ce au discutat

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, în contextul preluării de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Președinția, care are motto-ul „Pentru o Europă a Păcii și a Rezilienței”, va pune accent pe promovarea păcii, sprijinirea mecanismelor pentru o pace justă în Ucraina și consolidarea rezilienței democratice pe continent.

Foto: Președinte.md

„Șefa statului a subliniat că după trei scrutine în doi ani marcate de interferențe străine, Republica Moldova este pregătită să contribuie activ la eforturile europene de protejare a democrațiilor în fața atacurilor hibride.

În cadrul discuțiilor, Președinta a salutat sprijinul constant oferit de Consiliul Europei pentru creșterea capacităților instituțiilor și avansarea reformelor din domeniul justiției care se regăsesc în Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028. Documentul este un instrument esențial pentru întărirea independenței și integrității sistemului judiciar, alinierea legislației la standardele europene și creșterea transparenței și accesibilității instituțiilor statului în beneficiul cetățenilor. Aceste reforme, așteptate de societate și susținute de partenerii europeni, sunt indispensabile pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Președinta Maia Sandu a reconfirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a rămâne un partener european constructiv, dedicat păcii, democrației și statului de drept. În următoarele șase luni, țara noastră va avea un rol tot mai activ în activitatea Consiliului Europei, Președinția urmând a se încheia cu Reuniunea Ministerială de la Chișinău, din 15 mai 2026”, se arată în comunicatul emis Președinție.


Pub