Primul caz a fost înregistrat la controlul unui autoturism marca Mercedes-Benz, care se deplasa din Ucraina. În urma verificărilor, inspectorii au descoperit 43 de acumulatoare ascunse sub tapițeria mijlocului de transport. Șoferul, un conațional de 29 de ani, călătorea împreună cu doi pasageri și a declarat inițial că nu transportă bunuri ce necesită declarare.



Într-un alt caz, colaborarea vameșilor moldoveni cu polițiștii de frontieră și autoritățile de frontieră din Ucraina a dus la identificarea unor bunuri nedeclarate în bagajele unei pasagere de 26 de ani, aflată într-un autocar pe ruta Odesa–Chișinău. În valiza acesteia au fost găsite 112 lanțuri din metal auriu, cu greutatea totală de 154,2 grame. Bijuteriile, presupuse a fi din aur, au fost ridicate și urmează să fie expertizate pentru stabilirea autenticității și valorii.




Atât acumulatoarele, cât și bijuteriile au fost reținute în vederea confiscării, iar persoanele implicate riscă sancțiuni contravenționale pentru nedeclararea bunurilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!