Fracțiunea Democrația Acasă a solicitat includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a proiectului de hotărâre cu privire la raportul Comisiei de anchetă privind rezultatele examinării activității unor întreprinderi de stat.
„Ne aducem aminte de scandalul MoldATSA, salariile nesimțite, rapoartele cu pierderi ale întreprinderilor de stat. Considerăm că această comisie a muncit, a elaborat un raport și l-a înregistrat acum o lună, fiind semnat de către membrii comisiei. Poporul vrea să cunoască câte rude, câte verișoare și câți prieteni de cartier mai sunt în funcțiile de conducere.
Poporul vrea să cunoască rezultatul acestei comisii, să vadă câte rude, verișoare și prieteni de cartier mai sunt în funcțiile de conducere la aceste întreprinderi de stat cu salarii nesimțite. Rog să puneți la vot”, a declarat Stefanco.
Deputatul Marcel Spătari a precizat că raportul este public și poate fi consultat de oricine, fiind publicat pe site-ul Parlamentului. „Acesta va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Parlamentului și va fi votat în plen, împreună cu hotărârea Parlamentului, care va stabili pașii următori și recomandările ce decurg din raport”, a menționat parlamentarul.
Pe 23 iunie 2026, Anastasia Taburceanu și-a anunțat demisia din cadrul întreprinderii de stat MoldATSA, pe fondul scandalului izbucnit în jurul remunerării sale.
Anastasia Taburceanu a fost exclusă din PAS, după scandalul privind câștigurile de circa 150 de mii de lei pe care le avea lunar la MoldATSA, dar și remunerarea de 4 mii euro de la UE, pentru „consultarea Guvernului RM”.
S-a întâmplat după ce a ieșit la iveală că Anastasia Taburceanu a fost angajată la întreprinderea de Stat „MoldATSA” în calitate de specialist în comunicare, fără concurs și cu un salariu de peste 6 mii de euro.
În mai puţin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, Anastasia Taburceanu a fost remunerată cu peste un milion de lei.
Într-o primă reacție, președinta Maia Sandu a declarat că nu a știut nimic despre faptul că verișoara sa, Anastasia Taburceanu, a fost angajată în calitate de comunicator la MoldATSA, cu un câștig de aproximativ 150 mii lei lunar.
„Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat în cazul Anastasiei, nu o recunosc, nu pot să-mi explic aceste lucruri. Dar, în fiecare familie există câte o persoană care face câte o boroboață după care te doare capul”, a mai declarat Maia Sandu, în fața presei.
Pe 8 iulie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a inițiat o cauză penală care vizează angajarea fostei purtătoare de cuvânt a instituției, Anastasia Taburceanu.
Liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că Anastasia Taburceanu a restituit toate sumele primite de la întreprinderii de stat, inclusiv indemnizațiile.
Pe 23 iulie, trei persoane au fost reținute după 25 de percheziții la MoldATSA. CNA și PA investighează angajări prin concursuri fictive, achiziții dubioase și sporuri ilegale.
Ulterior, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a explicat că situația în care Anastasia Taburceanu a restituit banii din remunerarea exorbitantă pe care a primit-o de la MoldATSA este perfect legală. „Asemenea proceduri sunt specifice contabilității”, a precizat ministra.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a comentat, scandalul legat de remunerarea grasă a Anastasiei Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu și fostă angajată la MoldATSA, care a aprins spiritele în societate în vara acestui an. „Un salariu absolut nesimțit din punctul meu de vedere și o mare defavoare și lapsus moral pe care l-a avut Anastasia atunci când a acceptat aceste plăți. O cunosc de mult timp și nu mă așteptam”, a menționat oficialul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!