„Uniunea Avocaților rămâne dezamăgită de modul în care s-a procedat la aprobarea acestui proiect de lege, în special alineatul 2 la art. 52, pentru că avocații sunt cei care formează practica judiciară, sunt cei datorită cărora se declară neconstituționale anumite norme în diferite legi.
Astăzi, 24 ianuarie 2022, Consiliul Uniunii Avocaților (CoUAM) din Moldova a hotărât: 1. De înceta acțiunile de protest începând de mâine, 25 ianuarie 2022.
2. De a interveni la Comisia Juridică Numiri și Imunități și ministerului Justiției a Republicii Moldova cu solicitarea privind pentru formarea grupului de lucru până la 15 februarie 2022. Grupul de lucru urmează a fi instituit pentru modificarea legislației în vederea fortificării garanțiilor profesionale ale avocatului, cu elaborarea și aprobarea proiectului sau proiectelor de lege menționate supra până la data de 30 aprilie 2022. În cazul în care revendicările mai sus vor fi ignorate de către autoritățile de resort, Uniunea Avocaților își rezervă dreptul de a reveni la grevă. Noi sperăm că nu va fi necesar să revenim la grevă.
Greva este o măsură excepțională, deși ea este garantată de Convenția cu privire la Drepturile Omului, dar este o măsură când nu mai este ieșire din situație. Noi credem că prin această decizie de astăzi, avocații au dat dovadă de o înțelepciune mare decât autoritățile atunci când au inițiat amendarea alin. 2 la art 52 la legea cu privire la avocatură. Uniunea Avocaților nu are ca scop să lupte cu Guvernarea, dar avocații trebuie să-și păstreze dreptul de a-și exercita profesia într-un mod sau mediu mai securizat profesiei pentru că până la urmă aceste garanții nu sunt pentru avocați cât pentru persoanele care au nevoie de asistarea unui avocat”, a anunțat Dorin Popescu, președintele UAM.
Iurie Mărgineanu afirmă că guvernarea și-a șters picioarele de avocați și de însăși instituția Avocaturii și nu înțelege de ce aceștia consideră că doar ei sunt contra corupției. „Din mesajele transmise public de către Olesea Stamate, cel mai mare accent în toate pălăvrăgelile ei, se pune accent pe neadmiterea în cadrul Uniunii Avocaților a celor 56 sau 57 de procurori, care își așteaptă rândul de a îmbrăca mantia de avocat. Am examinat cu atenție această listă de potențiali avocați și am regăsit nume noi, dar și nume odioase care, după mine, nu mi-aș dori să-mi devină colegi deoarece își băteau joc de munca noastră și de persoana noastră. În calitate de apărător de profesie și în suflet, nu pot înțelege Guvernarea ... de ce luptă cu o mână de oameni, care posibil au greșit și chiar dacă au încălcat Legea, atunci ar trebui să-i pedepsiți dacă aveți pentru ce, dacă nu ... dați-le pace oamenilor și nu-i persecutați atât încât să-și ia tălpășița și să plece în străinătate, devenind și ei „diasporă””, a comentat avocatul.
Ion Chicu a criticat amendament semnat de președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate, prin care se cere modificarea legii cu privire la avocatură. Chicu susține că proiectul este unul de „limitare a drepturilor și libertăților în activitatea avocaților”.
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a spus că această încercare de „a anula garanțiile și independența avocaților este inadmisibilă”, și Dinu Plîngău a spus că „speră ca proiectul să fie retras”. Cu un comentariu a venit și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase.
La rândul său, președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate, a venit cu explicațiile de rigoare.
Tot luni, avocații au anunțat grevă japoneză și amenință cu una generală dacă Parlamentul nu retrage amendamentul propus de Stamate. Astăzi, Vasile Bolea a anunțat că va trimite amendamentul Olesei Stamate la CC.
Vineri, avocații au venit la Parlament pentru a protesta, însă fără succes. Parlamentul a votat în lectură a II proiectul de lege cu privire la avocatură, inclusiv amendamentul care prevede că aceștia vor putea fi reținuți sau percheziționați fără acordul Consiliului Uniunii Avocaților în cazul dacă vor comite o infracțiune. 56 de deputați PAS au votat pentru.
În aceeași zi, avocații au anunțat unele excepții de la grevă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!