20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
A început vaccinarea polițiștilor de frontieră împotriva Covid-19

De astăzi, 26 aprilie, la Poliția de Frontieră a început imunizarea angajaților, cu administrarea vaccinului anti-Covid-19. Până la finele săptămânii curente sunt planificate 400 de imunizări cu vaccinul AstraZeneca.

Foto: border.gov.md

Primii care s-au prezentat la punctul de vaccinare, dislocat în sediul Centrului Medical al IGPF, sunt angajații Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, IGPF și cei ai Direcției regionale Centru. În zilele următoare, procesul de imunizare va fi organizat și în alte puncte de vaccinare, amplasate în oficiile medicale regionale: Ungheni, Cahul Edineț și Ștefan-Vodă.

Printre angajații Poliției de Frontieră, imunizați astăzi, a fost și șeful-adjunct al IGPF, Valentin Fiodorov.

„Cu părere de rău, în continuare trăim o perioadă grea, când Covid-19 face victime și lasă cu sechele pe cei ce suferă o formă mai gravă a infecției. La ziua de azi avem oportunitatea să oprim pandemia, prin vaccinare. Încurajez și îndemn toți colegii să administreze vaccinul antiCovid. Să fim responsabili și uniți în lupta cu inamicul invizibil – Covid-19!” a conchis acesta.


Pub