Ultima oră! CSP a desemnat candidatul la șefia Procuraturii Generale: Despre cine este vorba

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe Octavian Iachimovschi candidat la șefia Procuraturii Generale. Decizia a fost luată astăzi, 22 februarie.

Foto: UNIMEDIA

Decizia va fi transmisă Comisiei de Vetting pentru evaluarea integrității etice și financiare a lui Iachimovschi.

Punctajul acumulat de candidați:

Igor Demciucin - 8,19

Octavian Iachimovschi - 8,53

Ion Munteanu - 8,16

Andrei Coca - 4, 72

Patru candidați la șefia Procuraturii Generale au fost admiși la etapa de interviu. Este vorba despre Igor Demciucin, Octavian Iachimovschi, Ion Munteanu și Andrei Coca. 

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a contestat la Curtea Constituțională decretul prin care Maia Sandu l-a demis pe Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. 

Alexandr Stoianoglo a dat-o în judecată pe președinta Maia Sandu, după ce oficiala a semnat decretul prin care l-a demis din funcția de Procuror General, obținută de acesta prin concurs.

Maia Sandu respinge acuzațiile lui Alexandr Stoianoglo că i-ar fi cerut să abandoneze un episod din Furtul miliardului, care viza tranzacțiile de la Victoriabank. „Cum așa? Sunt partenerii noștri”, povestește Alexandr Stoianoglo că i-ar fi zis Maia Sandu.

„La prima întrevedere cu doamna președinte (n.r. Maia Sandu) nu a pus nicio întrebare despre activitatea Procuraturii. Am înțeles că nu a avut niciun interes. Pur și simplu a deschis laptopul și a început să citească dosarele penale, politic. I-am explicat că dosarele sunt responsabilitatea procurorilor care investighează, conduc dosarele penale.

Când a ajuns la dosarul frauda bancară și m-a întrebat ce am făcut, i-am spus că am investigat un episod, care urmează să fie trimis în judecată și că Victoriabank a adus un prejudiciu statului de cel puțin 2 miliarde de lei și dosarul la acea perioadă a fost terminat - a început o isterie. Ea mi-a replicat: cum așa, sunt partenerii noștri… Până acum dosarul nu a fost trimis în judecată. Tot eu am pornit dosarul pe Andronachi. Nimeni nu spune despre asta. L-am pornit în baza unor informații ascunse în 2015”, a declarat anterior Stoianoglo.

CtEDO i-a dat dreptate Procurorului General demis, Alexandr Stoianoglo. Astfel, Republica Moldova este obligată să-i achite 3600 de euro prejudiciu moral. Decizia de condamnare a fost pronunțată pe 24 octombrie 2023.

Pe 6 octombrie 2023, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat cu ușile închise decretul Maiei Sandu, prin care a fost demis Alexandr Stoianoglo din funcția de Procuror General.


Pub