Totul s-a fi întâmplat în seara zilei de 2 iulie anul curent, în sectorul Ciocana. Poliția a fost alertată precum că într-un vagon amplasat pe strada Varnița din sectorul Ciocana al capitalei a fost depistat un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului. Victima a fost preluată de medici, fiind în stare gravă.
La fața locului, poliția a stabilit că victima, un bărbat în vârstă de 29 de ani, împreună cu cei doi suspecți, au consumat băuturi alcoolice, ulterior între ei s-a iscat un conflict. În urma conflictului ambii agresori au aplicat mai multe lovituri în regiunea capului și a corpului victimei, după care cu un cuțit au provocat mai multe plagi în regiunea gâtului.
În urma cercetărilor la fața locului și în vagonul respectiv, polițiștii au depistat cuțitul cu care au fost aplicate loviturile victimei, care a fost exepediat la Centrul Tehnico Criminalistic al IGP pentru efectuarea expertizei.
Suspecții au fost încătușați și escortați la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor, unde ambii și-au recunoscut vina.
Bărbații au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sunt cercetați penal pentru tentativă de omor, infracțiune care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 10 la 15 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!