4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Praf de spălat cu miros de „sare”: Două tinere din Ucraina, care aduceau zeci de kilograme de droguri în Moldova, reținute

Două tinere din Ucraina care aduceau zeci de kilograme de droguri în Moldova, cu rutele de microbuz, au fost reținute, la Chișinău, de oamenii legii. În valiza ultimei încătușate au fost descoperite 2 kg de PVP (sare) și 500 grame de mefedronă, în valoare totală de 1,5 milioane de lei, camuflate în pachete de praf de spălat.

Foto: Politia Republicii Moldova

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat activitatea infracțională a unei verigi importante, formată din membri activi ai unei grupări criminale organizate, specializată în contrabanda și comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul aplicației Telegram.

În cadrul documentării, polițiștii au identificat o femeie de 22 de ani, originară din Ucraina, care, conform probelor acumulate, era responsabilă de ambalarea, camuflarea și expedierea drogurilor sintetice din Polonia în Republica Moldova. Anterior, în anul 2025, pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate și ridicate peste 20 kg de droguri sintetice expediate de aceeaşi femeie tot prin această schemă.

La sfârșitul lunii februarie 2026, suspecta a intrat pe teritoriul Republicii Moldova pentru a controla o nouă partidă de droguri. Ajunsă în Chișinău, aceasta a fost reținută de ofițerii de investigație.

Două zile mai târziu, pe teritoriul Republicii Moldova a intrat o altă femeie, de 25 de ani, tot cetățeană a Ucrainei, cu un microbuz de pe cursa Chișinău–București, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Pe tot parcursul traseului polițiștii au monitorizat microbuzul. Ajuns la Chișinău, tânăra a fost reținută de oamenii legii iar drogurile confiscate.

Femeile riscă de la 7 la 15 ani de închisoare, dacă vinovăția acestora va fi dovedită. Pe numele  tinerelor au fost emise mandate de arest preventiv pentru 30 zile, se arată în comunicatul de presă a Poliției Republicii Moldova.


Pub