34,35 lei/l Benzina A95 la 34,35 lei/l, motorina la 36,84 lei/l – noi recorduri la pompe 20,22 lei Euro 20,22 lei, dolar 17,74 lei – leul slăbit vs euro, consolidat vs dolar 1,28 m Lacul Costești-Stânca a scăzut 1,28 m într-o lună, debit redus la 14 m³/s 24 pers. 24 condamnați pe viață au revizuit sentința, 9 eliberați – justiție sub amnistie
Violeta Gașițoi critică declarația ministrei Justiției: O abordare periculoasă. Dacă legea „nu contează”, atunci ce anume ghidează deciziile autorităților?

Avocata Violeta Gașițoi califică drept abordare periculoasă față de statul de drept declarația ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, care a menționat, recent, că „nu contează legea, ea poate fi de 100 de ori modificată”, vorbind despre un eventual eșec al proiectului privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). „Dacă am avea cu adevărat un stat de drept, atunci legea ar trebui să guverneze, nu bunul plac al autorităților. Dacă legea „nu contează”, atunci ce anume ghidează deciziile autorităților? O astfel de afirmație deschide ușa pentru decizii discreționare, unde funcționarii publici aplică reguli pe care și le stabilesc singuri, fără a avea un cadru legal clar, ceea ce este periculos și contravine principiului legalității”, subliniază avocata.

Foto: colaj

„Declarația ministrei este extrem de problematică și denotă o abordare periculoasă față de statul de drept, în opinia mea.

Anume legea este fundamentul oricărei implementări. Nu poți implementa ceva ce nu există. Legea este baza pe care se clădește orice mecanism de aplicare. Dacă legea are lacune, este contradictorie sau inexistentă, implementarea devine arbitrară și subiectivă.

Cum credeți, unde ajungem cu modificarea frecventă a legii? Aceasta creează doar instabilitate și abuzuri.

Ministra noastră de Justiție sugerează că legea poate fi schimbată și „de 100 de ori” și că asta nu contează. În realitate, modificarea excesivă a legislației duce la insecuritate juridică, afectează previzibilitatea normelor și creează un teren propice pentru corupție și abuz de putere.

Dacă am avea cu adevărat un stat de drept, atunci legea ar trebui să guverneze, nu bunul plac al autorităților. Dacă legea „nu contează”, atunci mă întreb, ce anume ghidează deciziile autorităților? O astfel de afirmație deschide ușa pentru decizii discreționare, unde funcționarii publici aplică reguli pe care și le stabilesc singuri, fără a avea un cadru legal clar. Asta este atât de periculos și contravine principiului legalității.

Poate oare o lege proastă să fie implementată corect? Sigur că nu. Dacă legea este ambiguă, contradictorie sau incompletă, oricât de bine ar încerca cineva să o implementeze, rezultatele vor fi defectuoase. O aplicare eficientă presupune o lege clară, corerentă și adaptată nevoilor societății.

Acum, trebuie să înțelegem cu toții, este necesar ca legea să fie publică și accesibilă pentru toți. În orice societate democratică, cetățenii trebuie să cunoască regulile după care sunt guvernați. Dacă legea „nu contează”, atunci cetățenii nu mai au repere clare despre drepturile și obligațiile lor, ceea ce afectează încrederea în justiție și în instituțiile statului.

În viziunea mea, afirmația ministrei Justiției subliniză însăși esența reformei justiției. Reforma justiției presupune tocmai crearea unui cadru legal solid, predictibil și aplicabil corect. Dacă legea „nu contează”, atunci de ce se mai vorbește despre reforme legislative, despre adaptarea lor la tratatele internaționale semnate de Moldova? Practic, această declarație delegitimează toate eforturile de îmbunătățire a sistemului juridic.

Daca e să mă refer la separarea puterilor în stat, aceasta impune respectarea legii și nu putem declara „nu contează legea”. Executivul trebuie să aplice legea, nu să o ignore. Dacă ministrul Justiției consideră că legea este secundară, atunci care mai este rolul Parlamentului în adoptarea legislației? Acest tip de gândire duce la guvernare prin ordine administrative, nu prin reguli clare și democratice.

Tineți minte, doar în regimurile autoritare, legile au fost și sunt fie ignorate, fie schimbate continuu pentru a servi interesele liderilor. Afirmația ministrului Justiției din Moldova seamănă periculos de mult cu justificările oferite de astfel de regimuri pentru a elimina statul de drept.

În final, trebuie cu toții să înțelegem că LEGEA nu este un detaliu nesemnificativ, ci esența unui stat democratic. Orice implementare corectă presupune existența unei legi clare, coerente și stabile. A afirma că „legea nu contează” înseamnă a submina statul de drept și a promova arbitrarul.

Vă îndemn pe toți să pledăm și să respectăm legea, dar atunci când nu este clară, ori contravine tratatelor, convențiilor la care Republica Moldova este parte, să cereți să fie aplicate direct aceste Tratate, Convenții, conform Constituției Republicii Moldova. Legea nu doar contează, Legea trebuie să fie Puterea Supremă într-o Societate Democratică”, a punctat avocata Violeta Gașițoi.


Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că „nu contează legea, ea poate fi de 100 de ori modificată”, vorbind despre un eventual eșec al proiectului privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).

Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi lichidate, iar în locul acestora va fi creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).

Procuratura Generală critică proiectul de lege elaborat de PAS, care prevede lichidarea procuraturilor specializate și crearea unei singuri instituții, Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). „În urma unei analize preliminare, au fost identificate riscuri pe termen scurt, mediu și lung, care necesită o abordare și gestionare corespunzătoare”, spun responsabilii.

Pe data de 12 februarie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat înregistrarea proiectului de lege de creare a unei instituții care va comasa PA și PCCOCS.

În 2024, președinta Maia Sandu a solicitat schimbări la Procuratura Anticorupție, afirmând că activitatea instituției a arătat un eșec total.

Și deputata PAS, Olesea Stamate, spunea că așteptările proporțional de mari față de Procuratura Anticorupție și Veronica Dragalin sunt justificate. „Este mult de lucru. Eu cred că toată atenția a acestei instituții ar trebui să fie direcționata anume acolo. Parlamentul i-a oferit tot suportul, s-au lărgit competențele”, a declarat deputata.

Prin urmare, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a declarat că domeniile anticorupție și crimă organizată urmează să fie consolidate, iar în acest sens Ministerul Justiției vine cu două soluții - fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS sau transferarea anumitor dosare complexe de corupție politică și crimă organizată în gestiunea unei secții specializate din cadrul Procuraturii Generale.

„Nu au fost prezentate argumente plauzibile sau convingătoare care să justifice necesitatea unei astfel de fuzionări”, a declarat PA pentru UNIMEDIA, comentând subiectul.

Șefa Procuraturii Anticorupție nu demisionează. „Nu am fost invitată la audieri la Parlament și nu cunosc care sunt scopurile acestor modificări. Eu sunt aici în această funcție pe care o am pentru un mandat de 5 ani și o să continui să lucrez în fiecare zi în interesul cetățenilor”, a declarat Dragalin.

Ultima a mai accentuat că de mai multe luni îi „este clar mesajul politicului”. „Ei consideră că eu nu ar trebui să fiu în acestă funcție. Îmi e clar din comentariile publice făcute de conducătorii țării noastre, inclusiv doamna președintă, domnul prim-ministru și domnul președinte al Parlamentului”, a precizat Dragalin.

De cealaltă parte, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, dezminte zvonurile că propunerea ministerului pe care îl conduce pe fuzionarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS ar fi „o mutare politică îndreptată împotriva Veronicăi Dragalin”.


Pub