6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) „Una dintre cele mai complicate transformări”. Maia Sandu, despre reforma APL: A fost lăsată mulți ani într-o parte pentru că nu aduce nici voturi, nici aplauze

Președinta Maia Sandu susține că reforma administrației publice locale reprezintă una dintre cele mai complicate transformări inițiate în Republica Moldova, subliniind importanța cooperării dintre autoritățile locale pentru dezvoltarea comunităților.

Foto: captură ecran

„În Republica Moldova am pornit una dintre cele mai complicate transformări din țara noastră - reforma administrației publice locale.

Reforma a fost lăsată prea mulți ani într-o parte pentru că nu aduce nici voturi, nici aplauze. Dar amânarea reformei înseamnă să lipsim satele noastre de șansa de a se dezvolta.

Din păcate, despre reformă apar tot mai multe falsuri și sperietori. Scopul lor este să blocheze schimbarea necesară încă acum 20 de ani. Discuțiile despre reformă sunt bune și necesare și îndemn toată societatea să participe la ele. Nu există o cale simplă și o soluție magică rapidă, vom reuși dacă vom face lucrurile împreună.

Îndemn toți primarii să ia decizii în funcție de interesul locuitorilor și viitorul localității. Îndemn toți cetățenii să se implice în deciziile luate la nivel local, pentru că puterea este în mâinile lor”, a declarat Maia Sandu.

Guvernul Republicii Moldova propune o reformă amplă a administrației publice locale, care urmărește consolidarea primăriilor și reorganizarea raioanelor, pentru a oferi servicii mai eficiente și a reduce birocrația. Conceptul a fost făcut public, după luni de discuții și consultări.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a acuzata guvernarea că reforma administrației publice locale ar fi „strict politică” și nu ar avea nicio legătură cu „bunăstarea cetățenilor sau cu eficiența financiară”.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, s-a arătat iritat la întrebarea despre oamenii care vor rămâne fără locuri de muncă după lichidarea mai multor primării din satele mici. „Noi avem o primărie pentru a oferi cuiva un loc de muncă sau avem o primărie care trebuie să dezvolte?!”, a declarat acesta.

Totodată, Alexei Buzu a fost întrebat câte primării ar urma să rămână în urma procesului de amalgamare administrativă. Potrivit acestuia, statisticile arată că aproximativ 60% dintre primăriile din Republica Moldova administrează localități cu o populație mai mică de 1.500 de cetățeni. „Noi nu credem că, pe termen lung, asemenea primării vor putea administra servicii, proiecte și programe la nivelul așteptărilor cetățenilor din acele comunități”, a precizat acesta.

La data de 10 februarie 2025, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a anunțat inițierea consultărilor publice regionale privind noua strategie de reformă a administrației publice pentru 2023-2030, fapt ce a stârnit critici în rândul persoanelor publice. În context, președintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, a venit cu un comentariu pe rețele. „Modelul propus de Guvern pentru dezbateri este destul de curios, probabil, ca să alimenteze scântei la dezbaterile anunțate”, a scris Munteanu.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a criticat dur reforma administrativ-teritorială, inițiată de PAS. „Încalcă prevederile Constituției. Scopul principal al puterii este de a subordona, de a centraliza tot cu ce se ocupă raioanele. Astfel, se va aduce la lichidarea autorităților publice locale”, a menționat deputatul Vasile Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

La data de 19 decembrie 2025, PSRM a anunțat că, în localitățile țării a demarat campania de colectare a semnăturilor împotriva reformei administrației publice locale, promovate de guvernare.

Anterior, această reformă a fost criticată și de președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc. Acesta a declarat, într-o intervenție video, că „presedinta Republicii Moldova a pus la cale o reformă administrativ-teritorială a primăriilor și raioanelor ascunsă”.

La fel, și ex-președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a venit cu un comentariu referitor la reforma administrației publice locale.

La data de 16 august 2022, președinta Maia Sandu declară că la Chișinău se discută despre o eventuală reformă administrativă, în contextul în care tot mai mulți primari se întreabă dacă Moldova are nevoie de atâtea raioane și în special de atâtea consilii raionale.

În replică, fostul prim-ministru Ion Chicu a venit cu o reacție dură la reforma administrativă, anunțată de Maia Sandu. „Am pregătit reforma teritorial-administrativă în anul 2020, asistați de experții germani. Toată lumea rațională înțelege necesitatea acestei reforme și e conștientă de caracterul rudimentar al raioanelor, toții partenerii externi au încurajat autoritățile să efectueze această reformă. Maia Sandu nu mai vrea reforme. Gruparea sa analfabetă și coruptă este preocupată acum de altceva - de distrugerea totală a economiei acestei țări și a administrației de toate nivelurile”, a scris Chicu.


Pub