Alexandr Slusari se declară mândru de vinificatorii noștri, care în condițiile dificile continuă să ducă faimă Republicii Moldova, cu un produs de calitate înaltă. Dar în același timp, fostul deputat se arată îngrijorat de situația complicată cu care se confruntă viticultorii.
„Soiurile tehnice
sunt cumpărate cu 3,5 - 5 lei. În majoritatea cazurilor, fabricile de vin nu că
nu achită deodată, ci nici nu stabilesc măcar aproximativ termenul de plată.
Cu soiul Moldova, care este dominant în structura strugurilor de masă din țară, situația este și mai gravă. Vedeți acești struguri frumoși ? Vor fi comercializați la procesare cu maximum 2,5 lei per kg. În condițiile embargoului rusesc, la moment practic lipsește cererea de procurare a acestui soi, iar numărul de frigidere este limitat. Dar și cei care au unde păstra strugurii nu au nici o certitudine în privința creșterii prețurilor și sunt afectați de creșterea vertiginoasă a costurilor de păstrare a producției.
Nu voi obosi în a spune că în urma acestei crize suferă în primul rând fermierii mici și mijlocii, care sunt tot mai mult presați de creditori și riscă să intre în insolvență, în foarte scurt timp. Este imperios necesară ședința urgentă cu participarea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, viticultorilor și vinificatorilor, în vederea identificării soluțiilor de salvare a ramurii viticole. O parte din ele, Forța Fermierilor le-a propus câteva luni în urmă, pentru tot sectorul agrar, afectat de un complex de factori negative.
Mulți viticultori sunt în disperare și așteaptă intervenția statului”, declară Alexandr Slusari, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!