Noua funcţie permite legarea conturilor dintre părinţi şi adolescenţi, activarea măsurilor suplimentare fiind posibilă doar cu acceptul ambelor părţi. Printre opţiuni se numără reducerea expunerii la conţinut sensibil, limitarea memoriei conversaţiilor, restricţionarea folosirii dialogurilor pentru antrenarea modelelor şi setarea unor intervale de ”linişte” în care accesul la ChatGPT este blocat. Părinţii pot, de asemenea, dezactiva modul vocal şi funcţiile de generare sau editare a imaginilor.
Totuşi, aceştia nu vor avea acces direct la transcrierile discuţiilor. În situaţii rare, când sistemele automate şi evaluatorii OpenAI detectează riscuri serioase de siguranţă, părinţii ar putea primi notificări limitate, doar cu informaţiile necesare pentru a sprijini protecţia adolescentului. Compania a precizat că părinţii vor fi alertaţi şi în cazul în care tinerii decid să delinkeze conturile.
OpenAI, care raportează aproximativ 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal, dezvoltă şi un sistem de predicţie a vârstei pentru a aplica automat setările adecvate minorilor. Măsuri similare au fost anunţate recent şi de Meta, care a introdus restricţii temporare pentru personajele AI şi reguli menite să împiedice conversaţiile de tip flirt sau discuţiile despre sinucidere cu minori.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!