„Cum răspundeți criticilor venite din partea unor politicieni care afirmă că apropierea de NATO ar încălca statutul de neutralitate al Republicii Moldova, pentru că auzim des această sintagmă”, a fost întrebat ministrul.
„Iarăși este o parte a acestui război hibrid, care definitiv trece în regiunea sau, spunem, în direcția războiului cognitiv și, bazat pe acele memorii sau percepții ale NATO ca ceva rău, încearcă să promoveze aceste narațiuni false.
Fiindcă cooperarea cu NATO este doar în interesul nostru și toate proiectele de asistență pe care le putem obține de la NATO sunt la solicitarea noastră.
Vreau să menționez aici că noi beneficiem de asistență din partea NATO prin prisma inițiativei de consolidare a capacității de apărare”, a declarat ministrul Apărării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!