Una dintre camerele de supraveghere care era îndreptată direct spre maşinărie a fost întoarsă, înainte de explozie. Din primele informaţii, în aparat nu s-ar fi aflat bani lăsaţi peste noapte, deci hoţii nu s-ar fi ales cu nimic. De asemenea, o variantă luată în calcul de poliţişti este aceea că suspecţii ar fi folosit o bombă artizanală, scrie aradon.ro.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au precizat că explozia a fost provocată de un dispozitiv artizanal, iar cercetările în această speță continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, un alt bancomat a fost aruncat în aer în oraşul Arad, iar hoţii au scos din aparat trei cutii metalice în care se aflau aproape 500.000 de lei. În luna martie, hoţii, un bărbat şi o femeie, au fost prinşi de poliţişti. Aceştia sunt bănuiţi şi că au încercat să fure bani dintr-un bancomat din Timişoara.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!