„Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să credem că dacă am văzut două-trei cazuri finalizate și decizii date, gata… justiția funcționează și nu ne interesează ce se întâmplă acolo, nu.
Trebuie să continuăm procesul de curățare până la capăt.
Reforma nu s-a încheiat, sunt cazuri tare importante pe care urmează să se ia decizii. Vetting-ul rămâne în picioare, trebuie neapărat să continue până la ultima persoană în sistem.
Cei care vor rămâne - să demonstreze corectitudine, nu e vorba de curaj. Dacă te temi, pleci din sistem.
Avem obligația să ducem reforma până la capăt pentru că integrarea în UE nu are cum să se întâmple dacă nu finalizăm reforma Justiției”, a declarat Maia Sandu.
Guvernarea PAS a inițiat o reformă în Justiție bazată pe două procese de evaluare a judecătorilor și procurorilor - pre-vetting și vetting. Toți cei din sistemul judiciar sunt obligați să-și prezinte activitatea, veniturile, cheltuielile, în fața unor comisii, constituite , inclusiv, din experți străini, pentru a-și demonstra integritatea.
Prima examinare s-a lăsat cu mai multe scandaluri pe cazuri de evaluare, în care au fost interogați părinți ai judecătorilor, care muncesc în străinătate, legate de integritatea președintelui comisiei, un expert venit din exterior și de un caz în care o persoană, cu dosar penal, a trecut „cu brio” evaluarea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!