79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Barcelona, pe val, mult peste Real: Lamine Yamal, încântător în ultimul meci al anului

Barcelona a învins, duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Villarreal, în etapa a 18-a din La Liga, scrie sport.ro.

Foto: Profimedia

Catalanii au marcat primul gol pe Estadio de la Ceramica, din penalty, prin Raphinha, în minutul 12. Gazdele au rămas în zece din minutul 39, când Renato Veiga a fost eliminat direct cu cartonaş roşu de arbitrul Javier Alberola Rojas.

Barcelona a dominat jocul şi în repriza secundă, iar Lamine Yamal (foto) a înscris pentru 2-0, în minutul 63, stabilind astfel scorul final. Potrivit news.ro, victoria o duce pe Barcelona la cota 46 de puncte, lider în La Liga cu patru puncte în faţa Realului.

Villarreal rămâne cu 35 de puncte, pe locul 4, în spatele lui Atletico, care are 37 de puncte. „Submarinul galben” mai are însă două restanţe de jucat.

Barcelona va reveni în acțiune, pe 3 ianuarie, urmând să întâlnească Espanyol, în La Liga, în derby-ul rundei cu numărul 19.


Pub