79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) „Под шумок”. Autoritățile locale ar putea fi suspendate de deputați. Ceban: „Guvernarea galbenă va demite primari după bunul său plac, prin decizie de Parlament”

Autoritățile administrației publice locale ar putea fi suspendate de deputați dacă încalcă deliberat legea sau pun în pericol securitatea statului, potrivit unui articol inclus în proiectul noului Cod privind organizarea și funcționarea Parlamentului.

Foto: UNIMEDIA

Proiectul prevede că suspendarea activității poate interveni în situațiile în care autoritățile locale încalcă prevederile constituționale sau legislația, ori dacă acțiunile acestora afectează integritatea teritorială, securitatea națională sau ordinea de drept.

Procedura este una etapizată. Inițial, oficiile teritoriale ale Cancelaria de Stat sesizează instanțele de contencios administrativ competente, care urmează să constate existența circumstanțelor ce justifică suspendarea.

Ulterior, dosarul este transmis către Guvernul Republicii Moldova, care dispune măsuri pentru înlăturarea încălcărilor, sancționarea persoanelor responsabile și sesizează Parlamentul.

Decizia finală aparține Parlamentul Republicii Moldova, care examinează cazul la propunerea Guvernului și decide asupra suspendării activității autorităților locale.

În cazul adoptării unei astfel de hotărâri, aceasta va fi transmisă către Comisia Electorală Centrală, responsabilă de organizarea și desfășurarea alegerilor anticipate.

 Documentul va fi consultat cu societatea civilă luni, 23 martie 2026.

„Dragi primari, pe lângă faptul că urmează să lichideze 600 de primării, guvernarea galbenă va demite primari după bunul lor plac, prin decizie de Parlament”, a scris primarul general, Ion Ceban.




Un proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului, înregistrat de majoritatea parlamentară PAS, propune schimbări importante în modul de desfășurare a votului și al dezbaterilor plenare. Documentul introduce conceptul de „oră a votului”, stabilind că toate proiectele incluse pe ordinea de zi vor fi votate exclusiv în intervalul rezervat acestei proceduri. La fel, proiectul prevede introducerea unor reguli noi privind luările de cuvânt și limitarea timpului alocat dezbaterilor.


Pub