„Vrem dreptate!”, „Pentru alegeri libere!” „Jos PAS!”, au scandat manifestanții.
La protest a fost prezent și liderul PSRM, Igor Dodon, care a ținut un discurs în fața protestatarilor: „Apel către concetățenii noștri, către frații noștri din regiunea transnistreană. Noi suntem o singură țară: atât malul stâng, cât și malul drept. Avem un viitor comun și unul fără celălalt nu putem supraviețui. De aceea, vă îndemnăm, în pofida opiniei actualelor autorități, să participați activ la alegerile din acest an. Se decide soarta nu doar a Chișinăului, ci a întregii țări, a Republicii Moldova, inclusiv a regiunii transnistrene. De îndată ce patrioții vor veni la putere, vom face tot posibilul pentru a uni țara noastră în următorii câțiva ani, așa cum își dorește poporul Moldovei atât pe malul drept, cât și pe malul stâng.”
„Jos Maia Sandu! Jos PAS”, a scandat și deputatul BCS Grigore Novac, prezent la flashmob.
PSRM critică dur declarația vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, potrivit căruia, la scrutinul parlamentar din 28 septembrie cel mai probabil vor fi deschise doar 10 secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului. „Maia Sandu și partidul său promovează în mod conștient o politică a segregării, lipsind peste 260 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova de dreptul lor legal la vot. Aceasta nu este doar discriminare – este o crimă împotriva propriului popor”, se menționează în comunicatul PSRM.
La alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru alegătorii din stânga Nistrului ar putea fi deschise doar 10 secții de votare, conform legislației în vigoare. Declarația a fost făcută de vicepreședintele CEC, Pavel Postica, în cadrul ședinței CEC din 13 august. Potrivit acestuia, număr resepctiv de secții este corespunzător numărului alegătorilor, care s-au prezentat la urne la ultimele trei scrutine organizate de autoritățile constituționale. Astfel, Postica a precizat că, în medie, la alegerile parlamentare din anul 2021, la alegerile prezidențiale și referendumul din 2024 s-au prezentat circa 29 de mii de alegători cu drept de vot. De asemenea, s-a ținut cont de căile de acces existente către secțiile de vot, astfel încât deschiderea acestora să fie cât mai facil posibilă, scrie Moldpres.
Și Uniunea Juriștilor din Republica Moldova își exprimă îngrijorarea față de intenția autorităților de a reduce numărul secțiilor de vot pentru alegătorii care își au domiciliul permanent în localitățile din stânga Nistrului. „Dreptul de vot este un drept fundamental și trebuie asigurat în egală măsură tuturor cetățenilor. Secțiile de vot pentru cetățenii domiciliați în localitățile din stânga Nistrului sunt constituite pe teritoriul aflat sub controlul autorităților constituționale și nu reprezintă un risc pentru securitate”, menționează Uniunea.
Republica Moldova își va alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de deputații PAS.
Fracțiunea BCS a cerut ca alegerile parlamentare să aibă loc la finele lunii iulie, cea mai apropiată dată posibilă din punct de vedere legal, potrivit președintelui fracțiunii, Vlad Batrîncea. Amendamentul propus de Radu Mudreac nu a fost susținut, însă, în Comisia juridică.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!