Comandantul armatei ucrainene de drone la o bază NATO: În 15 minute putem face locul ăsta un Pearl Harbor

Robert Broudi, poreclit „Maghiarul”, comandantul armatei ucrainene de drone, a uimit, recent, asistența la o conferință militară în Germania, la Wiesbaden. Considerat eroul dronelor din Ucraina, acesta a povestit cum ar putea transforma o bază NATO într-un al doilea Pearl Harbor în doar 15 minute, scrie Libertatea.

Foto: hepta

Tehnologii accesibile și ieftine

„Călătoresc rar în străinătate. Aceasta este a doua mea călătorie. Mâine, la ora asta, mă voi întoarce pe front. Dar anul trecut, am vizitat o bază militară a unui membru NATO din Europa. Mi-au arătat o clădire bine organizată, cu o tonă de echipamente, toate în stare perfectă”, a declarat Robert Broudi.

„M-au întrebat ce părere am despre asta. Răspunsul meu nu le-a plăcut. Fără să se apropie la mai mult de 10 kilometri, patru echipe de piloți ucraineni de drone ar putea transforma acel loc în Pearl Harbor în 15 minute”, a continuat Robert Broudi.

Potrivit acestuia, în acest moment, noile tehnologii sunt „accesibile și ieftine”, încât, „dacă vor cădea în mâinile teroriștilor, 100 de teroriști ar putea schimba ordinea oricărei țări”.

Drona ucraineană, „cea mai bună din lume”

Broudi a adăugat că este gata să parieze că, în acest moment, nu există în lume un tanc care să nu poată fi oprit de o dronă de 300-400 de dolari, iar din această perspectivă, dronele ucrainene sunt „cele mai bune din lume”.

În prezent, dronele creează o zonă de acțiune care se extinde pe aproximativ 20 de kilometri în jurul liniei frontului în Ucraina, iar următoarea provocare este înlocuirea infanteriei ucrainene cu sisteme robotizate la sol pentru a gestiona toată logistica din prima linie.

„În armata ucraineană, mă numesc Maghiarul. Sunt comandant de teren al piloților de drone de luptă din Forțele Armate ale Ucrainei”, s-a recomandat Robert Broudi.

Considerat de propaganda lui Putin „unul dintre cei mai mari dușmani ai Rusiei”, Robert Broudi se află la comanda a 12 unități de drone, care sunt operate în proporție de 95% de civili.

„Nouăzeci și cinci la sută dintre ei erau civili înainte de război – oameni de afaceri, sportivi, avocați, cântăreți, orice în afară de personal militar. Reprezentăm doar 2% din întreaga armată a Ucrainei. Cu toate acestea, distrugem unul din trei soldați ruși și una din trei ținte inamice. Putin, care a promis că ne va captura în trei zile, ne-a învățat, în schimb, după trei ani și jumătate, să ne apărăm patria, copiii și pământul nostru”, a povestit Robert Broudi.

Provocările Kievului în războiul cu Rusia Comandantul armatei ucrainene de drone a numit cele mai mari provocări pentru armata Kievului în lupta cu trupele ruse:

– Prima amenințare este că Putin trimite mai multă infanterie la război decât putem distruge în fiecare lună. Aceasta este principala provocare.

– În al doilea rând, Putin a găsit o armă foarte convenabilă, ieftină și eficientă pentru a intimida populația civilă a Ucrainei și pentru a ne distruge infrastructura. Numele său este Shahed.

– În al treilea rând, toți cetățenii din Ucraina care au vrut să lupte luptă deja. Nu ne așteptăm la miracole, dar știm ce să facem, bazându-ne pe propria noastră experiență, pe propriul nostru sânge rece și pe sprijinul partenerilor noștri.

– În al patrulea rând, construim un zid eșalonat cu mai multe straturi – mult mai mare decât Marele Zid Chinezesc – care va opri totul să zboare către noi, de la atac la dronele de recunoaștere. Creăm acest zid astăzi.

În încheiere, Robert Broudi a transmis că experiența de luptă a Ucrainei „va fi de neprețuit pentru lumea civilizată”, în condițiile în care, în opina sa, niciun stat membru NATO nu ar putea proteja un oraș în timp ce se confruntă fără încetare, o săptămână, cu 200-300 de drone Shahed pe zi.


Pub