20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Dosarul „Finanțarea PP Șor”. Președinta OT Ștefan-Vodă, trimisă în judecată: Ar fi primit peste 2,3 mil. lei pentru a mobiliza și achita protestatari

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintei oficiului teritorial Ștefan-Vodă al Partidului Politic „Şor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat.

Foto: facebook

„Potrivit probelor administrate, învinuita, în perioada iulie – octombrie 2022, fiind responsabilă de coordonarea activităților organizației teritoriale a partidului „Șor” din raionul Ștefan Vodă a acceptat, cu bună știință, finanțarea ilegală a partidului din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor, aflat în căutare.

Aceasta a contribuit la organizarea unor proteste în Chișinău, mobilizând și remunerând sute de persoane pentru participarea lor, folosind resurse financiare provenite din surse ilegale. Aceste sume, care au depășit 2,3 milioane lei, au fost folosite pentru susținerea activităților partidului și promovarea intereselor acestuia pe scena politică.

Învinuita a acționat în colaborare cu diverse persoane pentru a facilita aceste activități ilegale. Astfel, au fost implicați și angajați ai departamentelor de monitorizare și control al partidului, vicepreședinți, trezorieri, curieri și organizatori ai transportului, fiecare având un rol distinct în asigurarea funcționării rețelei ilegale, de la mobilizarea participanților și transportul acestora, până la transferul fondurilor și plata remunerării pentru protestatari.

Pentru a ascunde sursa acestor fonduri, informațiile erau comunicate prin canale criptate, cum ar fi Telegram. Aceste măsuri au fost folosite pentru a ascunde implicarea grupului criminal organizat și a facilita continuarea activităților ilegale ale partidului, care urmărea obținerea de putere politică prin mijloace ilicite.

Învinuita nu a recunoscut faptele comise, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani”, comunică PA.

Procuratura Anticorupție a terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Ocnița al fostului Partid Politic „Şor”, fiindu-i incriminată săvârșirea, în calitate de complice, a infracțiunii de finanțare ilegală.

Partidul Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional de magistrații Înaltei Curți, în cadrul ședinței 19 iunie 2023, după ce au fost ascultate replicile părților.

Reprezentații partidului au protestat Curtea Constituțională, unde se examina sesizarea cu privire la legalitatea formațiunii. Manifestanții au venit cu pancarte pe care scriu „Stop abuzului asupra poporului”, „Stop fascismului”.

La data de 14 iunie, Curtea Constituțională a continuat examinarea sesizării cu privire la legalitatea Partidului Șor. Părțile și-au încheiat pledoariile.

Avocații Partidului „ȘOR” au mizat pe corectitudinea judecătorilor Curții Constituționale, care nu va declara formațiunea drept neconstituțională. Și asta deoarece, sesizarea Guvernului împotriva Partidului „ȘOR” este vădit nefondată și nu există temei de scoatere a formațiunii în afara legii. A fost opinia avocaților formațiunii.

În noiembrie 2023, Curtea Constituțională a anunțat că sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” se află spre examinare. Astfel, au fost solicitate opinia Partidului „Șor”, dar și a autorităților.

Curtea Constituțională a restituit pe 10 noiembrie 2022, sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Șor, „în vederea lichidării neajunsurilor”.

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției propune verificarea constituționalității Partidului Șor.

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a salutat inițiativa lui Sergiu Litvinenco de a cere Curții Constituționale să declare Partidul Șor neconstituțional.

Sergiu Litvinenco, a anunțat pe 8 noiembrie 2022 că a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care va cere declararea neconstituționalității Partidului Șor.


Pub