750.000 750.000 IDNP-uri compromise în atac cibernetic major — date personale și financiare expuse 36,17 lei/l Motorină 36,17, benzină 31,98 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 887.745 lei Procurorul Prisacari are 887.745 lei avere nejustificată — a picat vettingul 80 80 de sesizări pentru violență în familie în 24 de ore — 45 ordine de restricție emise
Igor Dodon a semnat un Acord cu Ministerul Educației: La ce se referă documentul

Fostul șef al statului, Igor Dodon, care este Președinte al Federației de Șah din Moldova, a semnat astăzi cu ministra Educației, Lilia Pogolșa, un Memorandum de cooperare. Documentul prevede mai multe acțiuni de promovare a șahului în țara noastră.

Foto: Facebook

Este vorba despre implementarea programului de predare a șahului în învățământul primar din contul orelor opționale pentru clasa I, formarea cadrelor didactice care vor preda această disciplină, amenajarea sălilor specializate, asigurarea instituțiilor de învățământ cu echipamentul necesar pentru predarea șahului și organizarea competițiilor de șah, susținerea inițiativelor de practicare a șahului de către toți doritorii din instituțiile de învățământ de toate nivelurile.

„Având în vedere rolul important al șahului în educația tinerei generații, consider că acest pas va contribui substanțial la dezvoltarea și promovarea șahului în Moldova”, a declarat Igor Dodon, după semnarea documentului.

Memorandum / Sursa:Facebook

Pentru anul 2021, Federația de șah din Moldova preconizează realizarea mai multor proiecte, precum „Șahul de performanță”, „Șahul în Școală”, „Șahul feminin” și „Șahul în localitățile rurale”.


Pub