750.000 IDNP-uri Date personale a 750.000 de moldoveni accesate în atacul cibernetic masiv 20 % TVA De azi plătești TVA 20% la comenzi online sub 150€ de pe Temu, AliExpress 18.251 buletine de vot Azi se votează în 7 localități: 5 primari, un consiliu local și un referendum 22 ani Tânăr de 22 ani omorât la Botanica, suspect de 25 ani reținut 72 ore
Situația de pe Nistru se agravează: Nivelul apei în lacul Novodnistrovsk a scăzut cu 45 de centimetri în două săptămâni

Nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu 45 de centimetri în doar două săptămâni, pe fondul unui aport de apă mult sub nivelul necesar. Potrivit informațiilor, în perioada 1–13 septembrie, în lac au intrat, în medie, doar 22,7 m³/s, în timp ce deversările au fost menținute la 60 m³/s. Astăzi, Comisia Nistreană se întrunește pentru a analiza situația și a decide măsurile necesare.

Foto: FB

„Datele pentru perioada 1-13 septembrie indică menținerea unui aport de apă alarmant de scăzut în bazinul superior al Nistrului, raportat la normele specifice acestei perioade.

În prima jumătate a acestei luni, media zilnică a intrărilor de apă în lacul de acumulare Novodnistrovsk a fost de doar 22,7 m³/s, în timp ce deversările au fost menținute la un debit de 60 m³/s, conform deciziei Comisiei Nistrene din 28 august 2026. Din cauza acestei diferențe mari între intrări și ieșiri, rezerva de apă din lacul de acumulare Novodnistrovsk continuă să scadă într-un ritm accelerat.

Evoluția zilnică a debitului de intrare:

1 septembrie - 35 m³/s

2 septembrie - 27 m³/s

3 septembrie - 23 m³/s

4 septembrie - 22 m³/s

5 septembrie - 24 m³/s

6 septembrie - 16 m³/s

7 septembrie - 17 m³/s

8 septembrie - 24 m³/s

9 septembrie - 23 m³/s

10 septembrie - 18 m³/s

11 septembrie - 22 m³/s

12 septembrie - 25 m³/s

13 septembrie - 19 m³/s

Dacă la 1 septembrie nivelul apei în lacul de acumulare era de 111,83 m, astăzi acesta a coborât la 111,38 m - o scădere de 45 cm în doar două săptămâni.

Deși pe teritoriul Republicii Moldova s-au înregistrat precipitații în ultimele zile, în bazinul superior din Ucraina ploile nu au fost suficiente pentru a îmbunătăți nivelul apei în lacul de acumulare.

Astăzi va avea loc o nouă ședință a Comisiei Nistrene, în cadrul căreia vom analiza evoluția hidrologică și se vor lua noi decizii ce se impun”, menționează responsabilii.

Pe 5 august, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a vizitat lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina, una dintre principalele surse de apă pentru Nistru, și a atras atenția asupra scăderii nivelului apei. 

Pe data de 3 august, Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat un nou set de măsuri pentru gestionarea situației din sectorul energetic și a riscurilor generate de nivelul scăzut al apei în fluviul Nistru.

La 20 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunța că Ucraina cere Republicii Moldova „să reducă debitul pe Nistru cu 30%”.

Totodată, Gheorghe Hajder i-a solicitat primarului general să informeze locuitorii despre starea surselor alternative de alimentare cu apă, invocând riscurile generate de scăderea nivelului apei în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk. „Locuitorii au dreptul să știe dacă municipiul este pregătit să facă față unei eventuale crize”, a declarat ministrul.

De cealaltă parte, Ion Ceban a declarat că reprezentanții guvernării încearcă să inducă panică în societate prin declarații privind aprovizionarea cu apă a municipiului Chișinău.

Pe 23 iulie, primarul capitalei a mers la Holercani, ca să verifice care e nivelul apei în Nistru, după ce mai devreme a calificat drept false imaginile apărute în spațiul public, potrivit cărora fluviul ar fi secat.

Tot în acea zi, Ion Ceban, a declarat că imaginile apărute în spațiul public, potrivit cărora râul Nistru ar fi secat, sunt scoase din context și induc în eroare opinia publică.

Pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru 30 de zile. Tot în acea zi, Executivul a declarat și stare de alertă hidrologică pe Nistru.


Pub