„Nistrul în toată splendoarea sa, fără nicio schimbare.
Dragi chișinăuieni, cei de la PAS v-au mințit, așa cum o fac de fiecare dată.
Minciuna și manipularea îi caracterizează, iar interesele lor de partid sunt mai presus de oameni și de țară.
Dar minciuna are picioare scurte, iar eu vreau să vă arăt cum arată Nistrul astăzi, pe toată lungimea sa.
Astăzi, colegii mei au fost pe teren și au filmat Nistrul, nu există nicio problemă.
Între timp, în timp ce cei din PAS au speriat oamenii, au scumpit gazul și benzina, au preluat școlile și vor face reforma fiscală, despre care au spus că o vor retrage.
Și alte „boroboațe”, după care ies iar și mint că nu știu nimic”, a menționat Ion Ceban.
De cealaltă parte, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu noi explicații la subiect.
„Despre nivelul apei în Nistru și măsurile necesare.
Ucraina ne-au notificat că nivelul apei în lacul de acumulare Novodnestrovsk scade accelerat din cauza lipsei de precipitații. Din acest motiv, există riscul ca și debitul râului Nistru să scadă după 31 iulie.
Vreau să fiu foarte clar: volumul de apă din Nistru va fi suficient pentru consumul întregii țări. Problema este una pur tehnică. Scăderea nivelului apei ar putea afecta pompele actuale, creând blocaje la stațiile de captare.
Am ieșit public și am semnalat acest risc din timp dintr-un singur motiv: autoritățile locale și operatorii Apă-Canal trebuie să aibă timp să intervină. Nu trebuie să fie luați prin surprindere, ci să își adapteze tehnic stațiile pentru a putea pompa apa în continuare de la adâncimi mai mari.
Schimbările climatice și seceta sunt o realitate pe care o trăim cu toții. Nivelul apelor scade peste tot în ultimii ani – o vedem la noi în țară, dar și în lacurile din Ucraina. Una din soluții pe termen scurt este să fim proactivi și să ne adaptăm: să adaptăm infrastructura pentru a capta apa de la adâncimi mai mari și să consumăm resursele de apă rațional.
Scopul nostru este să prevenim orice risc tehnic și să ne asigurăm că cetățenii nu vor avea de suferit, garantând continuitatea alimentării cu apă.
Și da, Stația de captare care alimentează municipiul Chișinău ar putea avea probleme și necesită intervenții rapide. Vorbim despre o infrastructură municipală veche de peste 50 de ani, în care Primăria Chișinău nu a investit absolut deloc. Astăzi, sunt necesare acțiuni tehnice clare pentru ca această stație să funcționeze în regim normal, indiferent de fluctuațiile de nivel ale râului Nistru”, a punctat Hajder.
Tot astăzi, mai devreme, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că imaginile apărute în spațiul public, potrivit cărora râul Nistru ar fi secat, sunt scoase din context și induc în eroare opinia publică. Edilul afirmă că filmarea surprinde doar porțiuni din apropierea unor insule de pe Nistru. „Guvernarea PAS a creat panică, iar între timp a scumpit gazul și a preluat școlile”, a menționat Ceban.
La 20 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunța că Ucraina cere Republicii Moldova „să reducă debitul pe Nistru cu 30%”. „Am negociat să menținem nivelul actual până pe 31 iulie, ca să pot anunța comunitățile, Primăriile care se alimentează din Nistru, să poată pompa apa din punct de vedere tehnic. Apă Canal ne-a anunțat clar că nu dispune de capacități alternative pentru alimentarea cu apă în cazul unei întreruperi prelungite din râu”, a punctat Hajder.
Ion Ceban susține că reprezentanții guvernării încearcă să inducă panică în societate prin declarații privind aprovizionarea cu apă a municipiului Chișinău. Edilul afirmă că nu există, în prezent, riscuri pentru alimentarea cu apă a capitalei și anunță că va sesiza Procuratura în legătură cu afirmațiile pe care le consideră alarmiste. „Guvernul impotent nu poate livra alte rezultate decât panică”, a declarat Ceban.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, i-a solicitat primarului general să informeze locuitorii despre starea surselor alternative de alimentare cu apă, invocând riscurile generate de scăderea nivelului apei în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk. „Locuitorii au dreptul să știe dacă municipiul este pregătit să facă față unei eventuale crize”, a declarat ministrul.
La rândul său, primarul capitalei a venit cu o replică. „Intenționat și artificial vor să lase Chișinăul fără apă, așa cum au mai încercat în luna martie. Așa cum au lăsat și Bălțiul, în perioada în care se scumpeau benzina și motorina. Totul pentru a devia atenția oamenilor de la problemele adevărate pe care PAS le creează”, a declarat edilul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!