Conform presei locale, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a reușit să iasă din locuința cuprinsă de flăcări și a cerut ajutor vecinilor, solicitând intervenția pompierilor. Echipele de intervenție din Grigoriopol au sosit rapid la fața locului.
În timpul operațiunii de stingere, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al femeii în una dintre camerele complet distruse de foc. Incendiul a mistuit în totalitate încăperea în care se afla victima, iar acoperișul casei, veranda și coridorul au fost grav afectate.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au avut nevoie de aproximativ o oră. Bărbatul, care a suferit arsuri și intoxicație cu fum, a fost transportat de urgență la secția de reanimare a Spitalului Raional Grigoriopol.
Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de anchetatori.



Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!