La întâlnire, politiciana le-a spus că simbolul ei electoral este inima.
Totodată, ea a subliniat că nu consideră că politica este o activitate murdară.
„Este o știință. Știința de a coordona procesele, ioamenii, de a găsi soluții, compromise. Cei care ajung la putere și coordonează cu aroganță ajung la urna istoriei”, a afirmat Irina Vlah.
Politiciana a vorbit în fața oamenilor și despre ce va face dacă va deveni Președintele țării. Astfel, ea își propune să garanteze pacea și dezvoltarea Republicii Moldova, să scoată țara din datorii, să oprească exodul populației și să reconstruască economia.
„După alegeri ne așteaptă multă muncă. Mulțumesc, locuitorilor din Bălți, pentru sprijin!, a conchis candidata la funcția de șef al statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!