23,32 lei/l Benzină scade la 23,32 lei/litru weekend cu 1 ban, motorină la 20,24 lei/l după decizia ANRE 300.000 lei Poliția ridică peste 1 kg cocaină și hașiș de 300 mii lei în Chișinău, plus 100 mii lei nejustificați, 2 tineri arestați 20 Peste 20 șoferi amendați de poliție cu drona la Orhei pentru folosirea telefonului la volan 19 Razie antidrog în local din Chișinău: 19 persoane conduse la expertiză după ridicarea marijuana, hașiș, ecstasy, cocaină
PSRM cere de la SUA informații despre cum au fost cheltuiți banii americani în Moldova: „Trebuie să înțelegem amploarea implicării Soros și USAID în sprijinirea rețelei pro-PAS”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a adresat o scrisoare Ambasadei SUA prin care cere informații referitoare la „finanțarea proiectelor cu fondurile oferite de USAID”, în perioada 2020-2024. „Cu bani americani, partidul PAS și Maia Sandu au manipulat opinia publică din Republica Moldova, au impus cenzura și au suprimat libertatea de exprimare. Cine va răspunde pentru asta politic și juridic?”, scrie liderul formațiunii, Igor Dodon.

Foto: UNIMEDIA

Am adresat o scrisoare oficială către Ambasada SUA, pentru a înțelege amploarea implicării structurilor Soros și USAID în sprijinirea rețelei pro-PAS din Republica Moldova.

Vrem să știm cu toții, ca societate: Cine anume a primit acești bani? Cum i-au utilizat? Ce afilieri politice au aceste persoane? Și, important, când oare vor efectua organele abilitate americane și moldovenești un audit al banilor aflați în gestiunea rețelei pro-PAS?

Cu bani americani, partidul PAS și Maia Sandu au manipulat opinia publică din Republica Moldova, au impus cenzura și au suprimat libertatea de exprimare. Cine va răspunde pentru asta politic și juridic? Sperăm că Ambasada SUA ne va oferi o claritate.

Miliardarul Elon Musk, care conduce eforturile preşedintelui american Donald Trump de a restrânge guvernul federal, a spus că lucrează pentru a închide agenţia de ajutor extern a SUA, USAID. Mai mult, acesta a numit agenția „organizație criminală” și ar fi suspendat contul USAID de pe X, cu un milion de abonați.

Președinta Maia Sandu a negat faptul că Partidul Acțiune și Solidaritate, pe care l-a condus, ar fi beneficiat de bani din partea USAID sau alte fonduri americane. „Este ilegal, noi am respectat întotdeauna legea”, a precizat șefa statului.

Fostul premier, Vlad Filat, liderul PLDM, a venit cu o reacție privind scandalul legat de agenţia de ajutor extern a SUA, USAID, și s-a adresat Guvernării din Republica Moldova. „Unde sunt banii și cine este, de fapt, sunt hoți și bandiți?!”, a scris politicianul pe rețele.

Totodată, Igor Dodon a solicitat administrației Trump să efectueze un audit al fondurilor acordate ONG-urilor și să investigheze utilizarea banilor în campaniile electorale ale Maiei Sandu din 2020-2024. „Când acest lucru se va confirma, Maia Sandu și gașca ei trebuie să-și dea demisia și să plece de la guvernare”, a menționat Igor Dodon.


Pub