23,33 lei/l Benzină se scumpește mâine cu 5 bani la 23,33 lei/litru după ANRE, motorină la 20,27 lei/l la pompă 2.020 lei/Gcal Căldura se ieftinește la Chișinău la 2.020 lei/Gcal după ANRE, la Bălți crește la 2.201 lei/Gcal 20,12 lei Euro scade la 20,12 lei pe BNM azi cu -0,01 față de ieri, dolar urcă la 16,93 lei pentru weekend 5 kg Caz rar la maternitatea Soroca: bebeluș de peste 5 kg născut natural azi, monitorizare atentă a echipei medicale
Incendiu puternic la Soroca: O locuință a fost distrusă de flăcări în totalitate

O casă din satul Visoca, raionul Soroca a fost cuprinsă de flăcări ieri, 13 februarie. Imediat la fața locului au intervenit pompierii pentru lichidarea incendiului.

Foto: IGSU

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat ieri, la ora 13:25. La fața loclui a fost îndreptat un echipaj de intervenție. Ajunși salvatorii au stabilit că o casă cu suprafața de 35 m2 a fost cuprinsă de flăcări.

Intervenția angajaților IGSU a fost una dificilă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar din cauza vântului puternic focul se răspândea cu repeziciune. Salvatorii au reușit localizarea arderii către ora 14:29.

În urma incendiului flăcările au distrus în totalitate bunurile materiale din interiorul locuinței și acoperișul casei. Nici o persoană nu a avut de suferit. În urma primelor investigații s-a stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza încălcării regulilor antiincendiare de exploatare a sobei și canalului de evacuare.

IGSU atenționează repetat cetățenii despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare în perioada rece a anului. Oamenii sunt îndemnați să nu supraîncălzească sobele, să verifice coșurile de fum înainte de exploatare, să stingă focul din sobă pe noapte și să aerisească bine încăperile pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Totodată, este indicat ca persoanele să fie foarte prudente la exploatarea surselor de încălzire, a aparatelor electrice, dar și a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Pentru evitarea riscului de izbucnire a arderii nu se recomandă amplasarea obiectelor combustibile, mobilierului și lenjeriei de pat în preajma surselor de încălzire. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 72 situații de risc.

IGSU / Sursa:IGSU


Pub