Primul incident a fost raportat în cadrul verificărilor pasagerilor sosiți cu ruta Dubai - Chișinău. O femeie nerezidentă, în vârstă de 38 de ani, transporta sume de bani ce depășeau limita legală permisă fără declarare obligatorie. În urma controlului detaliat, autoritățile vamale au descoperit asupra acesteia 11.500 de euro și 4.500 de dolari SUA.

Cel de-al doilea caz a fost documentat la scurt timp, la cursa Tel Aviv - Chișinău. Inspectorii vamali au supus unui control fizic bagajele și bunurile unui cetățean străin în vârstă de 37 de ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul deținea asupra sa suma de 15.110 euro, pe care a tăinuit-o și a evitat să o declare conform prevederilor legale.

În conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova, mijloacele financiare nedeclarate au fost ridicate în vederea confiscării speciale. Pe numele ambelor persoane străine au fost inițiate proceduri de documentare sub aspect contravențional pentru încălcarea regulilor de introducere a valutei pe teritoriul țării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!