79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Vornicu rupe tăcerea și spune de ce nu mai e candidatul PAS pentru Chișinău, după ce lideri ai partidului au vehiculat deja și alte nume. Ce spune primarul de Stăuceni

Primarul orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu, a confirmat că își retrage candidatura pentru funcția de edil al municipiului Chișinău din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut pe Facebook.

Foto: FB

„Din păcate, din rațiuni personale, care țin de familia mea, am decis să-mi retrag candidatura. Știu că responsabilitatea pe care mi-o asumasem este foarte mare și nu aș fi putut să mă dedic așa cum trebuie. Din respect pentru echipă, din respect pentru chișinăuieni, consider că este mai corect să mă retrag. 

Am văzut unele falsuri, precum că ar fi existat anumite dezacorduri în echipă. Nu este adevărat. Este o decizie personală, pe care am luat-o cu greu, dar a trebuit să aleg prioritățile și am ales familia”, se arată în mesajul PAS.

Săptămâna trecută, vicepreședintele formațiunii de la guvernare, Dan Perciun, a declarat ca deocamdată se poartă discuții privind candidatul la șefia Primăriei Chișinău. Acesta a comentat și zvonurile potrivit cărora, Victoria Belous ar fi printre noii pretendenți la șefia capitalei pentru încredere.

La 15 iunie, PAS Chișinău a propus înaintarea lui Alexandru Vornicu pentru funcția de președinte al Organizației Municipale Chișinău și și-a exprimat susținerea unanimă pentru candidatura sa la funcția de primar general al municipiului Chișinău, la alegerile locale din 2027. 

Abia anunțat de organizația locală PAS pentru Primăria Chișinău, Alexandru Vornicu a transmis un mesaj public, în care își lua rămas bun de la Stăuceni: „Oriunde m-aș afla, voi avea grijă de voi”, le-a spus, într-un mesaj video, edilul localnicilor din orașul pe care îl conduce la moment.

Anterior ,consiliera PAS din CMC, Zinaida Popa, a evitat să-și exprime o preferință personală pentru candidatura la Primăria Chișinău, subliniind că decizia va fi luată în cadrul partidului. Ea a precizat că propria ei candidatură nu a fost discutată și că, dacă Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, va fi votat de forumul partidului, îl va susține cu toate eforturile pentru a deveni primarul capitalei.

Pe 7 aprilie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că actualul șef al Infrastructurii, Vladimir Bolea, se numără printre candidații luați în calcul de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile la funcția de primar al municipiului Chișinău. În același context, Perciun a menționat că și ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, ar putea fi un alt potențial candidat.

La acel moment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că ministrul Educației, Dan Perciun, a fost „atras într-o ambuscadă” atunci când a dezvăluit numele unor posibili candidați ai PAS la alegerile pentru Primăria Chișinău.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a evitat să spună dacă numele său figurează pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate a candidaților pentru funcția de primar al capitalei. „Este încă în discuții. Conducerea va anunța când va fi o decizie”, a menționat Hajder. 


Pub