Potrivit imaginilor, un angajat al Poliției de Frontieră din România o întreabă dacă deține cetățenie română și îi comunică faptul că pe numele său este înregistrată o alertă. Funcționarul mai verifică dacă aceasta a locuit pentru perioade mai îndelungate într-un stat din Uniunea Europeană.
După un scurt schimb de replici, filmarea se întrerupe, iar automobilul este direcționat într-o zonă laterală a vămii. Ulterior, în video este surprins din nou teritoriul Republicii Moldova.
„Mi-au spus bună ziua și la revedere. Ca să fim corecți, mi-au dat documentul oficial - măcar pot să mă judec cu statul român, pentru că până acum nu aveam nimic oficial”, a spus Natalia.
Potrivit actului, interdicția este valabilă până în 2030. Anterior, jurnalista a anunțat că ar fi primit interdicție după realizarea interviului cu fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu.
Pe 9 iulie 2025, jurnalista Natalia Morari spunea că ar fi pe lista persoanelor interzise în spațiul Schengen. Venind cu o reacție pe rețele, aceasta a precizat că nu poate comenta informațiile „apărute doar pe surse”.
Potrivit acesteia, interdicția i-ar fi fost impusă „la solicitarea Chișinăului, în urma unei mari supărări a Maiei Sandu”, iar oficial, pe motiv că ar reprezenta o amenințare la adresa securității.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!