(video) Șefa PA: Șor dă telefoane mobile persoanelor racolate, cu aplicațiile Bria și WhatsApp, prin care ei comunică. Discuțiile au fost înregistrate în cadrul urmăririi penale

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu detalii pe ancheta în care sunt vizați deputații Partidului „Renaștere”, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, care sunt acuzați de conlucrare cu Ilan Șor. „Discuțiile dintre aceștia au fost înregistrate în cadrul urmăririi penale. Avem martori care ne-au declarat și ne-au explicat despre ce au vorbit în Israel, când s-au întâlnit față în față cu Ilan Șor”, a declarat Dragalin, în cadrul unui briefing de presă, susținut imediat după ce Parlamentul a votat ridicarea imunității aleșilor.

Foto: Colaj

„Am reușit să interceptăm și să înregistrăm discuții între persoane prin aplicații speciale, inclusiv WhatsApp și aplicația Bria. Deci, am determinat că parte din schemă a fost Ilan Șor, care prin alți intermediari, dă telefoane mobile la persoanele racolate în această grupare. Aceste telefoane au incluse aplicația Bria, prin care ei pot comunica direct cu Ilan Șor și între ei, persoanele ce se cunosc.

Am determinat că metodele de a împărți banii sunt similare cu cele folosite în toamna și iarna anului 2022 și începutul anului 2023. Sunt curieri care au responsabilitatea de a transporta bani în întreaga țară, la persoanele implicate, doar au schimbat un pic, pentru că, anterior, persoane fizice circulau deseori noaptea cu mașina, se întâlneau cu, de exemplu, cu un președinte de raion și transmiteau pungi cu bani. Știm asta deoarece de mai multe ori am reușit să intervenim și să-i prindem în flagrant”, a declarat Dragalin.

„Gruparea criminală și-a schimbat un pic metodele. La moment, strategia este că un curier, care are un număr de telefon și folosește un număr de telefon pentru așa o activitate, contactează persoanele care urmează să primească banii și le spune un loc și o oră specifică, unde să se prezinte. Persoanele nu fac contact una cu alta, ei doar se prezintă la locul cutare și acolo este o pungă de bani, astfel persoana care ridica banii nu se vede față în față cu curierii”, a mai spus șefa PA.

Deputații Partidului „Renaștere”, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, au fost reținuți de oamenii legii ieri seara, 21 septembrie.

Tot ieri, procurori și ofițeri CNA au efectuat percheziții acasă la deputata Irina Lozovan, membră a Partidului „Renaștere”.

Liderul partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, a anunțat că s-au început perchezițiile la domiciliile liderilor formațiunii dar si la rudele acestora. „Este o încercare de a exercita presiune politică asupra opoziției. Suntem convinși că aceste percheziții au fost făcute la denunțarea Partidului Socialiștilor, care, evident, a conlucrat cu PAS și a devenit partenerul junior al Maiei Sandu”, a scris Parasca pe rețele.

Deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan a rămas fără imunitate parlamentară. Cele cinci cereri ale Procurorului General interimar au fost susținute de deputații PAS. Cei doi deputați au părăsit, în luna mai curent, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și au anunțat că aderă la Partidul „Renaștere”.

SIS în comun cu PA și CNA au descins ieri cu peste 20 de percheziții în mai multe locații din Chișinău, Bălți, Sîngerei și Edineț, cât și în 9 automobile. În urma descinderilor, o persoană a fost reținută. În același timp, CNA a anunțat că au fost efectuate 25 de percheziții.

La începutul ședinței de ieri, Igor Grosu a anunțat că în adresa Parlamentului au parvenit mai multe cereri din partea Procurorului General interimar, pentru ridicarea imunității a doi deputați.

În timp ce Parlamentul examina cererile, la domiciliul Nataliei Parasca, liderului Partidului „Renaștere” și la alți câțiva activiști au fost organizate percheziții. Anunțul a fost făcut chiar de formațiune.

Și Mihail Bagas, candidatul la funcția de primar al capitalei înaintat de Liga Orașelor și Comunelor, a fost reținut ieri, iar acțiunea ar avea loc în cadrul perchezițiilor ce vizează Partidul Renaștere.

Tot ieri, polițiștii capitalei au ridicat un lot impunător de ziare, tricouri, chipiuri albe și roșii, de la o tipografie, pentru că nu aveau vreun act. Acestea ar aparține tot Partidului Renaștere.

În mai 2023, patru deputați care au părăsit Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovshi, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, au anunțat că aderă la Partidul Renaștere.

În iulie, liderul socialiștilor, Igor Dodon declară că primari și aleși ai formațiunii pe care o conduce ar fi „atrași” în altă formațiune. „Reprezentanții Partidului Șor merg masiv prin teritoriu pe la primarii actuali ai PSRM și le propun 5 mii de euro ca să participe în alegeri de la ei. Distrug socialiștii. Care e scopul lor? În spate stă Plahotniuc care, după 2019, are scopul să distrugă socialiștii, cu mâine lui Șor și Renaștere”, a declarat Dodon la Puterea a Patra de la N4.

Deputatul Alexandr Nesterovschi a plecat din PSRM contra unei sume de bani, iar Ilan Șor îi achita lunar și un salariu de 5 mii de dolari. Mai mult, acesta este acuzat că a racolat un fost deputat (n.n. Arina Spătaru) pentru a fi în fruntea unui partid pro-european, dar care să promoveze interesele lui Ilan Șor. „Persoana a denunțat acest lucru de la început și a cooperat cu organul de urmărire penală”, a declarat șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.


Pub