În localitate este deschisă o singură secție de votare, pe listele electorale de bază fiind incluși 770 de alegători.
Secția de vot este deschisă în intervalul de timp 07:00 și 21:00.
Pentru acest scrutin au fost tipărite 768 buletine de vot (500 în limba română și 268 în limba rusă).
Pentru ca alegerile să fie declarate valabile, la ele trebuie să participe cel puțin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.
-legătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu, cererea fiind însoțită și de un certificat medical.
Urmare organizării alegerilor locale generale din 5 noiembrie, s-a constat că în 8 localități din țară a fost înregistrată o participare mai mică decât ¼ din numărul de persoane înscrise în listele electorale, inclusiv în satul Aluatu, raionul Taraclia. După desfășurarea votării repetate pe data de 19 noiembrie 2023, în această localitate niciunul dintre cei 3 candidați la funcția de primar nu a acumulat mai mult de jumătate din numărul voturilor valabil exprimate, pentru a fi ales din primul tur, ce a condus la organizarea turului doi de scrutin.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!