„Partidul Socialiștilor își exprimă indignarea față de politicile antisociale insistent promovate de regimul de la guvernare. PAS continuă să umilească pensionarii. I-au mințit în aprilie anul trecut, când inflația era de 30%, iar pensia a fost indexată cu doar 15 la sută.
Această tactică de umilire continuă și în anul curent. Regimul de la guvernare a promis să indexeze pensiile la nivel de 6%, dar în realitate indexarea va fi de doar 4,2%, în condițiile în care inflația persistă.
Reieșind din situația socio-economică precară care s-a creat datorită guvernării partidului PAS și a președintelui Sandu, Partidul Socialiștilor intenționează să elaboreze o inițiativă legislativă care prevede modificarea Legii cu privire la pensii. Indexarea la 1 aprilie trebuie să se bazeze pe calculul inflației medii din ultimii trei ani. Această normă va oferi posibilitatea de a majora semnificativ indexarea, iar pensionarii vor simți în cele din urmă sprijinul binemeritat din partea statului”, menționează Partidul Socialiștilor.
Indexarea pensiilor, de la 1 aprilie 2024, va fi cu 4,2%, nu cu 6% cum a fost anunțat anterior de autorități.
Anul trecut, de la 1 aprilie, pensiile și prestațiilor sociale au fost indexate cu 15% sub rata inflație care a fost de 34,7% în anul 2022.
În decembrie 2022, ministrul Finanțelor de atunci, Dumitru Budianschi, a anunțat că indexarea pensiilor în 2023 nu va fi cu 30%, deoarece „acest lucru este imposibil, iar autoritățile planifică o indexare de 14,1%”.
Anterior, deputatul PSRM Adrian Albu a afirmat că președinta Maia Sandu dezamăgește pensionarii când spune că nu sunt bani pentru indexarea pensiilor la nivelul inflației. „Modul în care guvernarea PAS se comportă cu bătrânii este regretabil și de condamnat”, a menționat Albu.
În 2023, pensia medie în Republica Moldova va constitui estimativ 3.422 lei, cea ce este în creștere cu 556 lei față de anul 2022, când pensia medie a constituit 2.886 lei/lunar, susține expertul economic Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, în anul 1990, pensia medie în Moldova era de 95,6 ruble/lunar, cea ce a constituit valoarea maximă ca putere de cumpărare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!