Tragedia s-a produs în noaptea zilei de 11 iunie, în jurul orei 22:00. Pe malul Nistrului, în satul Harmațca, mai multe persoane se odihneau într-un cort pe care l-au instalat.
Una dintre acestea venise de pe malul drept al Nistrului, în ospeție. La un moment dat, s-a auzit un tunet, oamenii și-au luat copiii în brațe și au ieșit afară, iar bărbatul de 36 de ani nu a reușit. Peste cort a căzut o creangă groasă.
Tragedia s-a produs sub ochii soției și a copiilor victimei. Celelalte persoane au sunat la serviciul de urgență, au urcat victima în mașină și au pornit în întâmpinarea Salvării.
Pe drum spre spital, din cauza traumelor, bărbatul s-a stins din viață.
Ulterior, victima s-a dovedit a fi regizorul Arcadie Spoială.




O femeie decedată a fost depistată, cu puțin timp în urmă, pe str. Doina și Ion Aldea Teodorovici din capitală, de un angajat al Întreprinderii municipale „Spații Verzi”. Victima a fost strivită de un copac, căzut în urma intemperiilor.
Vântul puternic din noaptea de 11-12 iunie 2024 a doborât zeci de arbori în capitală și a frânt sute de crengi. Șoferii care și-au parcat mașinile sub arbori s-au trezit în această dimineață cu surprize mai puțin plăcute.
Meteorologii au emis un nou Cod Galben de ploi puternice pentru seara lui 11 iunie, iar primăria capitalei a atenționat oamenii să fie prudenți.
Mii de moldoveni au rămas pe întuneric, după intemperiile de aseară. În acest context, furnizorul de curent atenționează oamenii să aibă grijă la cablurile rupte.
Primarul capitalei Ion Ceban convoacă astăzi în ședință Comisia pentru Situații Excepționale Chișinău, ca urmare a dezastrului provocat de furtuna de noaptea trecută. Potrivit autorităților, mai multe acoperișuri, inclusiv la instituții educaționale, au fost afectate, a fost distrus mobilier urban și rupte fire electrice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!