„Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunțat o hotărâre prin care statul Republica Moldova poate fi obligat să achite circa 1 miliard de euro prejudiciu unui agent economic.
Mai exact, CtEDO a constatat că Domnica Manole și alți câțiva judecători au lipsit, abuziv și prin încălcarea procedurilor judiciare, un agent economic de cca 20 ha și câteva clădiri.
Domnica Manole, una dintre judecătorii care a prejudiciat statul cu aproape 1 miliard de euro, este judecător la Curtea Constituțională – un executant fidel al PAS-ului, fără a trece prin vreo procedură de vetting sau prevetting.
În loc ca presa și „societatea civilă” să urmărească astfel de situații și să ceară tragerea la răspundere a persoanelor care au prejudiciat bugetul de stat cu încă un miliard de euro, ei sustrag atenția publică prin știri și investigații de doi bani despre subteranele din Chișinău și problemele Chișinăului din 2007. Iar Primăria mun. Chișinău este criticată pentru un litigiu de 1 miliard de lei în baza unui contract din 2007, care nu are nimic de-a face cu actuala conducere”, a scris primarul capitalei, Ion Ceban.

Drepturile companiei Seksimp Group SRL au fost afectate prin trei decizii ale instanțelor naționale din Republica Moldova, potrivit Telegraph:
Hotărârea Judecătoriei Economice (prima instanță) din 18 aprilie 2011, judecător Alexandru Rotari:
– Această decizie a fost pronunțată în lipsa companiei reclamante, fără ca aceasta să fi fost citată efectiv.
– Instanța a admis în totalitate cererea depusă de compania T. și a obligat Seksimp Group să plătească 1.219.000 lei drept compensații, fără o analiză proporțională a daunelor și fără evaluarea contribuției reclamantei la producerea prejudiciului.
– Această hotărâre a dus direct la vânzarea silită a proprietăților companiei.
Decizia Curții de Apel Chișinău din 3 aprilie 2012, judecători Domnica Manole, Nina Traciuc și Grigore Zubati:
– Deși compania a reușit să obțină reexaminarea cauzei, Curtea de Apel nu a răspuns argumentelor esențiale prezentate de reclamantă, în special:
- despre disproporția dintre chirie și suma compensatorie;
- despre lipsa de cauzalitate directă;
- despre culpa propriei părți adverse.
– Curtea a menținut hotărârea primei instanțe.
– CSJ a declarat recursul inadmisibil, fără a analiza în fond obiecțiile companiei privind erorile instanțelor inferioare și fără a corecta lipsa de motivare.
CEDO a constatat că aceste decizii, luate împreună, au condus la încălcarea:
- art. 6 § 1 (pentru lipsa motivării deciziilor interne),
- art. 1 din Protocolul nr. 1 (pentru lipsa unui forum eficient care să permită apărarea dreptului de proprietate).
În concluzie, CtEDO a decis să invite „Guvernul și societatea reclamantă să prezinte, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice înțelegere la care ar putea ajunge”.
Contactați de UNIMEDIA, responsabilii de relațiile cu presa nu au răspuns la apel, pentru a oferi reacția Domnicăi Manole la decizia CtEDO.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!