(video) Renato Usatîi se întoarce la Bălți: Voi fi cap de listă la Consiliul municipal, până la alte alegeri din țară

Liderul Partidului Nostru a anunțat că revine la Bălți, dar nu va mai candida la funcția de primar al orașului. „După ce voi discuta cu oamenii, eu voi merge cap de listă la Consiliul municipal Bălți și voi lucra până la noi alegeri, în cazul în care mă veți alege într-o altă funcție, mai înaltă”, a declarat Renato Usatîi.

Foto: UNIMEDIA

„Mă întorc la Bălți, indiferent de statut. Contează ce voi face. În Chișinău, toți liderii de partide s-au ascuns și au înaintat niște candidați fără șanse, se tem de Ceban. Pentru orașul Bălți, după ce voi discuta cu oamenii, eu voi merge cap de listă la Consiliul municipal și voi lucra până la noi alegeri, în cazul în care mă veți alege într-o altă funcție.

Eu am anunțat că voi candida la prezidențiale.

Dacă nu voi trece în turul doi, voi rămâne aici, în consiliu. Dacă Partidul Nostru va ajunge în Parlament, pentru că actuala guvernare trebuie să plece dracului, eu am să înaintez un candidat la funcția de primar, vom discuta cu cetățenii, dar nu voi fi eu, ca să nu intre Bălți iarăși în alegeri locale anticipate”, a declarat Renato Usatîi.

Pe 9 septembrie, 2022, Renato Usatîi a anunțat că revine în politica din Republica Moldova. Atunci, el spunea că planifică să întreprindă vizite de lucru în mai multe localități din țară și a îndemnat cetățenii să se implice pentru „refacerea formațiunii politice”.

Usatîi a fost primar la Bălți timp de două mandate. Prima dată a fost ales în 2015, iar al doilea mandat l-a câștigat în 2019, niciunul nu a fost dus până la capăt.

Renato Usatîi și-a anunțat demisia din funcție, după rezultatele scrutinul parlamentar din 11 iulie 2021, când blocul său electoral nu a reușit să treacă în Legislativ.

Blocul socialiștilor și comuniștilor a câștigat în orașul condus de primarul de Renato Usatîi. Astfel, 17692 de bălțeni au votat pentru BECS. Partidul Acțiune și Solidaritate a fost votat de 12040 de alegători, iar Blocul electoral „Renato Usatîi” a primit 9994 de voturi.

După alegerile prezidențiale din toamna anului 2020, Usatîi a mers cu un buchet de trandafiri galbeni la sediul PAS pentru a o felicita pe președinta aleasă, Maia Sandu.


Pub