Autoritățile vor acorda suportul necesar, dacă familia lui Ion Druţă va decide să-l înhumeze în Moldova: Anunţul Ministerului Culturii

Autoritățile din țară vor acorda tot suportul necesar, dacă familia lui Ion Druţă va decide să-l înhumeze în Moldova. Anunţul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Culturii, care au menționat că instituția se află în contact permanent cu rudele scriitorului.

Foto: facebook

„Scriitorul Ion Druță s-a stins din viață în această dimineață. Vestea tristă vine de la nepoata scriitorului, care i-a fost alături în ultimile clipe de viață. 

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în comuna Horodişte, fostul judeţ Soroca.

Conform unei bibliografii realizate de Editura Cartier, cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schiţe şi nuvele „La noi în sat” vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul „Frunze de dor” (scris în 1955, publicat în 1957). Colaborează cu ziarele „Ţăranul Sovietic”, „Moldova socialistă” şi revista „Femeia Moldovei”. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957).

Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătăţii noastre, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).

Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele.

În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al R. Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).

Opera sa include, de asemenea, romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii”. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor” la Editura Cartier.

Sincere condoleanțe rudelor, celor apropiați, cititorilor și tuturor celor marcați de opera sa nemuritoare!

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a luat legătura cu rudele îndoliate. Suntem în contact permanent. 

În cazul în care familia va decide ca Ion Druță să fie înhumat acasă, în Moldova, autoritățile se oferă să  acorde tot suportul”, se arată în comunicatul instituției.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj de condoleanțe în legătură cu decesul scriitorului Ion Druță.

Scriitorul Ion Druță a rugat, prin testament, să fie înmormântat la „patria mică” - Soroca. Mai mult, în cazul în care transportarea corpului în Republica Moldova va fi imposibilă, Druță a cerut să fie incinerat, iar „cenușa să fie transmisă nepoatei sale, care să o depună la monumentul „Lumânarea Recunoștinței” din Soroca”.

Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe, după decesul scriitorului Ion Druță. „Îl vom reciti cu drag și îi vom privi spectacolele cu multă emoție și de azi înainte”, a scris președinta.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj după decesul scriitorului Ion Druță.

Astăzi dimineață, la ora 10:00, la Moscova, a murit marele scriitor Ion Druță, la vârsta de 95 de ani, a anunțat pe pagina sa oficială Editura Cartier.


Pub