Potrivit prim-ministrului, „resursele publice trebuie concentrate acolo unde este cu adevărat nevoie”.
„Achizițiile care nu sunt de necesitate critică vor fi reduse cu cel puțin 10%, iar cheltuielile pentru transportul de serviciu și numărul unităților de transport vor fi diminuate cu cel puțin 20%.
Resursele publice trebuie concentrate acolo unde este cu adevărat nevoie: în infrastructură, în funcționarea serviciilor esențiale ale statului și în menținerea stabilității economice”, precizează prim-ministrul.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețuri și mai mari la carburanți, aplicabile pentru 14-16 martie 2026. Benzia va costa 26,22 lei/litru, iar motorina - 26,24 lei/litru.
La 9 martie, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că, prețul carburanților în Republica Moldova ar putea atinge pragul de 30 lei per litru în următoarele zile, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. „Exact ca și în cazul gazelor naturale, moldovenii se pare că vor fi țapi ispășitori cel mai mult din statele de pe acest continent. Nimeni nu vorbește astăzi că benzina, motorina pot ajunge la 30 de lei. Cine are de suferit sunt tot oamenii, agricultorii și întreaga țară, pentru că în lanț se va scumpi totul”, a subliniat edilul.
De cealaltă parte, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că evoluția prețurilor la carburanți, inclusiv la benzină, despre care se zvonește că ar putea ajunge la 30 de lei per litru, depinde în mare măsură de situația de pe piețele internaționale și de evoluțiile geopolitice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!